Lupu_Dumitru”S-a stins din viață un prieten adevărat, un om deosebit! Nu pot să cred! De ce maestre? De ce? Dumitru Lupu vei fi mereu în inima mea! Să-ți fie somnul lin și îngerii aproape!”
Acesta este mesajul postat pe pagina sa de Facebook, în urmă cu câteva minute de Daniela Daniela Vitcu, decanul Facultății de Arte a Universității „Ovidius”.

Daniela Vîtcu a mai spus pentru ZIUA de Constanța că Dumitru Lupu a murit în acestă dimineață, în jurul orei 05.00.

A fost solicitată ambulanța, dar în ciuda eforturilor făcute de medici nu a mai putut fi salvat.

Născut în Giurgiu, Dumitru Lupu a urmat cursurile Liceului de muzică din Piteşti, apoi pe cele ale Conservatorului Ciprian Porumbescu, secţia canto-operă. De-a lungul anilor, a fost dirijor la Teatrul Alexandru Davilla din Piteşti, apoi a poposit la Teatrul Fantasio din Constanţa.

Este autorul a sute de cântece aflate în fonoteca radio-difuziunii române, a participat și a realizat sute de emisiuni TV, este autorul muzicii a numeroase spectacole și filme de lungmetraj pentru copii.
Este căsătorit cu interpreta de muzică ușoară Ileana Șipoteanu și are o fiică, Dumitrana Teodora.

Astăzi, ca un făcut, este ziua de naștere a Ilenei Șipoteanu.

„În această dimineață, Dumitru Lupu și fiica sa vroiau, să meargă să cumpere flori și tort pentru aniversarea Ilenei.”

Acum corpul neînsuflețit al marelui compozitor se află depus la Casa Mortuară Niculescu, de la Cimitirul Central.

Din anul 2010, compozitorul și interpretul Dumitru LUPU era Cetățean de Onoare al Municipiului Giurgiu, conform Hotărârii de Consiliu nr. 275/25.11.2010.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here