Printre subiectele dezbătute în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean de vineri, 12 august, s-a numărat şi alocarea sumei de 200.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la Colegiul Naţional „Ion Majorescu”. În prezentarea acestui subiect, preşedintele CJ, Dumitru Beainu, a ţinut să precizeze că, deşi iniţial toate cheltuielile legate de consolidarea şi renovarea clădirii Colegiului ar fi trebuit finanţate de Guvern, după 2009 această finanţare a fost oprită brusc şi fără nicio explicaţie, iar puţinele lucrări care s-au mai putut realiza aici au fost finanţate numai cu fonduri de la Consiliul local sau strânse de o mână de foşti elevi şi profesori ai liceului, constituiţi în Asociaţia „Pro Majorescu”. „Ministerul Educaţiei pare că nu mai ştie nimic de existenţa acestui liceu, iar Ministerul Culturii se interesează mai mult de Muzeul Nichifor Crainic decât de clădirea Colegiului, clădire care este monument istoric de clasa A. Prin urmare, după cum ştim cu toţii, clădirea este în pericol… De aceea, vă propun să aprobăm acum alocarea sumei de 200.000 de lei – o sumă foarte mică, în comparaţie cu banii care sunt necesari acolo, însă, deocamdată, de atât dispunem – urmând ca, în cazul în care vom reuşi să facem economii la licitaţiile programate pentru Spital, aceste economiii să fie îndreptate tot spre Majorescu. Vă asigur, însă, că, dacă Ministerul Educaţiei va continua să trateze cu aceeaşi indiferenţă subiectul „Majoresu”, la anul, Colegiul va fi prioritatea numărul unu pentru Consiliuul Judeţean”, a precizat preşedintele Dumitru Beianu. Proaspătul consilier George Csender, membru fondator al Asociaţiei „Pro Majorescu”, a făcut, la rândul său, o adevărată pledoarie pentru cauza liceului, apelând la colegii săi consilieri de la putere să facă demersuri pe lângă Guvern pentru alocarea fondurilor necesare continuării lucrărilor la Majorescu, unde sunt necesari peste 60 de miliarde de lei vechi. George Csender a ţinut să aducă şi o veste bună: „Prin bunăvoinţa sponsorilor, Asociaţia Pro Majorescu a reuşit să strângă, până acum, circa 2 miliarde de lei vechi şi sperăm ca, până la începerea noului an şcolar, la 15 septembrie, aripa C a liceului să fie gata”, a menţionat consilierul liberal. Chiar dacă grupul consilierilor PDL a avut câteva comentarii de făcut, legate, însă, de aspecte procedurale (de exemplu, lipsa unui număr de înregistare pe cererea înaintată Consiliului Judeţean), proiectul de hotărâre a fost aprobat în unanimitate, astfel că în conturile Colegiului Ion Majorescu intră 200.000 de lei, cu promisiunea că această sumă va fi suplimentată pe măsură ce Consiliul va dispune de noi fonduri.

Cristina MOISE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here