Urme ale civilizaţiei maya existente pe teritoriul statului Mexic au fost prezentate joi la Galeriile de Artă ale municipiului Giurgiu în cadrul unei expoziţii vernisate de Ambasada Mexicului la Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Judeţean Giurgiu. „Expoziţia cuprinde câteva zeci de fotografii surprinse cu talent artistic de o domnişoară arheolog din Mexic care a dorit să prezinte cu această ocazie atât monumentele încărcate de istorie, cât şi contextul viu actual, de aceea a fotografiat monumentele maya, dar şi copiii şi pe părinţii acestora care locuiesc lângă aceste zone folclorice, precum şi elemente de floră şi faună, astfel încât publicul care vizitează această expoziţie să aibă posibilitatea de a cunoaşte nu numai venerabile pietre antice din zone arheologice, ci şi contextul viu care conservă aceste dovezi”, a declarat însărcinatul cu afaceri culturale al Ambasadei Mexicului la Bucureşti, Herrera Rodolfo. Colaborarea comunităţii giurgiuvene cu Ambasada Mexicului a început în anul 1998, iar aceasta este a XI-a expoziţie mexicană prezentată la Giurgiu în acest timp. Totodată, colaborarea română-mexicană continuă la Giurgiu şi în domeniul educaţional, pentru că există o înfrăţire între elevii Liceului “Nicolae Cartojan” şi elevi din Mexic, de-a lungul timpului aceştia participând la vizite comune în cele două ţări. Expoziţia semnată de Linda Laski, arheolog din Mexic, va rămâne deschisă la Giurgiu timp de două săptămâni.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here