Theodor Cristian Niculae are zece ani. La prima vedere, acest puşti slăbuţ nu se diferenţiază prea mult de ceilalţi colegi ai lui de  clasa a IV-a C de la Şcoala cu clasele I – VIII nr. 4 „Mihai Eminescu” din municipiul nostru. Cu toate acestea, Theodor are preocupări mult peste nivelul vârstei lui. De circa doi ani, a început să studieze intensiv limba chineză, în timp ce alţi copii de vârsta lui nu cunosc bine nici limba română. Pe de altă parte, lui Theo îi place să deseneze. Este modul lui de a se exprima, atunci când suferă. Culoarea şi hieroglifele chinezeşti, alături de mama pe care o idolatrizează, sunt cei mai buni prieteni ai săi.

Primele desene le-a realizat pe la vârsta de trei ani, cu creta, pe poarta de tablă a casei părinteşti. Cu limba chineză, în schimb, a făcut cunoştinţă mult mai devreme, prin intermediul cântecelor de leagăn cântate de mama sa. Anca Niculae, mama lui Theodor, ne spunea că pasiunea ei pentru limba chineză a început din anul I de facultate când, la alegerea limbilor străine pe care urmau să le studieze în următorii ani, ochii i-au căzut pe o doamnă profesoară ce se distingea prin faptul că semăna foarte mult cu… mama ei. Ileana Hogea Velişcu a fost cea care a îndrumat-o, în facultate, pe Anca Niculae spre descifrarea tainelor limbii chineze, şi tot aceeaşi profesoară îl îndrumă pe Theodor. „Când plângea sau era agitat, limba chineză, muzica aceasta erau modalităţile de a-l linişti pe Theodor”, ne mai spunea Anca Niculae.

Colegii sunt puţin invidioşi pe faptul că Theo studiază ceva la care nu toată lumea are acces. Mai mult, cu un an în urmă, la vizita delegaţiei Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti, mare parte dintre colegii lui nu au vrut să participe la eveniment, răzgândindu-se cu circa o săptămână înainte de a se întâmpla, ne povesteşte Theodor. Cum a apărut, totuşi, marea pasiune a copilului de zece ani pentru tot ceea ce reprezintă cultura chineză?

„Nici eu nu ştiu exact cum m-am trezit fascinat de viaţa, cultura şi istoria unui popor atât de îndepărtat. Sunt născut şi crescut aici, pe malul Dunării, am colegi, prieteni şi familie aici, dar, totuşi, ceva mă atrage spre lumea orientală. Cred că această poveste a început cu o istorioară spusă de bunicul meu (n.r. Mircea Bulboacă, profesor de limba română, mulţi ani director al Colegiului Naţional – Liceu pe vremea aceea – „Ion Majorescu” Giurgiu), prin primii ani de şcoală. Povestea era despre expediţia neobişnuită a spătarului Nicolae Milescu la curtea împăratului chinez, pe care l-a uimit cu înţelepciunea şi mintea sa sclipitoare”, povesteşte Theodor Niculae. „Mai târziu, când am început să citesc singur, am aflat că, de fapt, acea poveste era una adevărată, marele cărturar fiind primul european care vizita China. Pasiunea mea a devenit, treptat, dorinţă de cunoaştere, pe care nu o mai puteam ascunde. Am citit mult despre dinastiile chineze, despre marile lor descoperiri, despre Marele Zid Chinezesc. Am aflat despre Confucius, unul dintre marii gânditori ai lumii. Şi am mai aflat despre existenţa unui „Oraş Ascuns”, în care mi-ar face mare plăcere să intru cândva… chiar dacă e interzis! Ajutat de mama mea, sinolog, am pătruns cu dificultate, recunosc, în taina hieroglifelor şi sunt deja în al cincilea an de studiu al limbii chineze. Este foarte interesant, dificil dar… pasionant!”, mai mărturiseşte Theodor.

Puştiului de zece ani îi place să citească foarte mult. Nu cărţi de poveşti, nici romanele lui Jules Verne, cum ar fi de aşteptat la un copil de vârsta lui. Theodor Niculae citeşte mitologie antică (tocmai a terminat Odiseea, iar acum citeşte Eneida), are o bibliotecă numai a lui, din care, bineînţeles, nu lipsesc cărţile despre cultura, tradiţiile, civilizaţia şi limba chineză. Şi nu lipsesc nici cărţile despre tehnica picturii, 18 la număr. În paralel cu romanele pe suport de hârtie, a început să citească, de pe internet, romanul „De veghe în lanul de secară” al lui J.D. Salinger. Nu îi place să privească la Tv desene animate, ci… canale de ştiinţă. Este atras, în mod special, de History Channel, „pentru că mai aflu câte ceva despre China”.

Obiectul la care ţine cel mai mult este o brăţară norocoasă, pe care i-a cumpărat-o, cu doi ani în urmă, mama lui, de la o mănăstire din Buşteni.

Prima icoană a pictat-o cu circa doi ani în urmă, pe o foaie de hârtie, reprezentându-l pe Sf. M. Mc. Gheorghe. De atunci, a mai pictat şapte icoane, pe lemn şi pe sticlă, la ultima – expusă la expoziţia cu vânzare de la sediul PD-L din ajunul Crăciunului trecut – leşinând, efectiv, după mai bine de şase ore de muncă.

Până în prezent, Theodor Cristian Niculae are peste 30 de diplome, obţinute la şcoală sau la diverse concursuri la care a participat. Cea mai dragă îi este diploma cu premiul I obţinut la un concurs internaţional de desen, găzduit de Marea Britanie, cu un an în urmă. Pe de altă parte, ultimul concurs la care a participat, cu o pictură, Theodor, este „Lăsaţi copiii să vină la mine – Mari sărbători creştine văzute prin ochii copiilor”, găzduit de Centrul Eparhial pentru Copii şi Tineret „Sf. Ioan Valahul” Giurgiu, unde pictura sa, „Naşterea Maicii Domnului”, a obţinut premiul al II-lea.

Pe lângă pictura pe lemn, sticlă sau hârtie, cel mai mult îi place să… o deseneze pe mama pe mâini. Scrie adevărate poveşti cu pixul pe mâna mamei, presărate de cele mai multe ori cu citate în limba chineză. „Mama nu are de ce să se supere că o desenez, pentru că pixul se spală uşor”, ne mărturiseşte, cu un zâmbet ştrengăresc, Theodor.

Profesoara de desen de la Palatul Copiilor Giurgiu, Daniela Cosac, cea care îi îndrumă paşii lui Theo, ne mărturisea că îl cunoaşte din clasa a II-a. „Era dornic să deseneze, comunicativ şi prietenos, şi s-a integrat foarte repede în colectivul grupei. Este un copil inteligent, care citeşte mult şi care te uimeşte cu răspunsurile date; este caracterizat de un suflet sensibil, foarte talentat, cu un deosebit simţ cromatic, dar şi un foarte bun observator. Sub aspectul lui tăcut se ascunde o fire veselă, pragmatică, plăcându-i să analizeze şi să asculte ceea ce este în jurul lui. Deşi uneori trece neobservat, este un copil foarte activ, cu o puternică fire de învingător, ştie să aleagă modele în viaţă, dorindu-şi el însuşi să fie un model pentru ceilalţi”, ne mai povestea profesoara de desen Daniela Cosac.

Numele chinezesc al lui Theo este Ni De (cel înzestrat), şi îl caracterizează pe deplin. Înzestrat cu o mare putere de pătrundere şi cu un  talent ieşit din comun, puştiul care pe 6 iulie va împlini 11 ani visează să ajungă în China, iar când va creşte ştie de pe acum ce va face: va fi ambasadorul României în China.

Un prim pas în realizarea acestor vise ale lui Theodor Cristian Niculae urmează a fi făcut pe 24 februarie când, împreună cu alţi copii din Giurgiu, este invitat al Ambasadei Republicii Populare Chineze la Bucureşti.

Oana CĂLIN

5 COMENTARII

  1. „Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
    Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
    Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
    Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;”

  2. Poeta Speranta Miron felicita pe Teo,acest minunat copil,acest
    talentat copil, bucurandu-se ca este unul dintre cei care poarta
    faclia,un fel de flacara olimpica ,flacara olimpica fiind purtata
    doar de marii castigatori.
    Se anunta vremuri frumoase si interesante pentru Teo.

  3. Imi pare rau ca acel copil-minune despre care se poveste in articol nu exista. Da, cunoaște cateva cuvinte in Lb.Chinza si nu se satura in a se lauda cu asta, dar acum, prinzând putina libertate, a devint exact ceea ce ura cand era mic: minciuna, mandria si imbecitatea. Theo a fost mereu Tudi de fapt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here