Guvernul Victor Ponta a hotărât şi Parlamentul a aprobat Proiectul de lege al Executivului privind indexarea pensiilor cu 4% începând cu luna ianuarie, această măsură fiind prevăzută în Proiectul de Lege a Bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2013. Proiectul de act normativ prevedea că Bugetul asigurărilor sociale de stat, aferent sistemului public de pensii se stabileşte la capitolul venituri în sumă de 50.703,

8 milioane de lei, aceeaşi sumă fiind prevăzută şi la capitolul cheltuieli. Valoarea punctului de pensie, de 732,8 lei a fost stabilită în luna octombrie 2009, de atunci şi până astăzi el nu a mai fost indexat sau majorat niciodată de Guvernul PDL. Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare anul acesta, mai prevede că sistemul de asigurare pentru accidentele de muncă şi boli profesionale va avea venituri de 291,7 milioane de lei, iar la cheltuieli este prevăzută suma de 105 milioane lei, cu un excedent de 186,7 milioane lei. Bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferent sistemului asigurărilor pentru şomaj, prevede, potrivit proiectului de lege, la capitolul venituri o sumă de 1.476 milioane lei, iar la cel de cheltuieli o sumă de 1.689 milioane lei, urmând ca deficitul sistemului înregistrat la finele anului 2013 să se acopere din disponibilităţile înregistrate de Bugetul asigurărilor pentru şomaj în anii precedenţi. Guvernul Victor Ponta a luat în calcul o scădere cu 29.000 de persoane a numărului de şomeri înregistraţi, ajungându-se, la sfârşitul anului acesta, la 465.000 de şomeri, faţă de 494.000, estimat la finele anului 2012, şi la o scădere a ratei medii a şomajului la 5,2% în 2013, faţă de 5,6% estimat pentru anul trecut.

În februarie pensionarii giurgiuveni primesc mai mulţi bani

Pentru a afla câţi pensionari giurgiuveni vor primi din acest an pensiile mărite ne-am adresat domnului Ioan Olaru, directorul executiv adjunct economic de la Casa de Pensii Giurgiu. Acesta a răspuns solicitărilor noastre şi ne-a declarat: „Potrivit prevederilor articolului 102, alineatul 2, din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflaţiei, la care se adaugă 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat în anul precedent.  În şedinţa Guvernului României din 22 ianuarie 2013 s-a stabilit indexarea punctului de pensie cu 4%. Astfel, valoarea punctului de pensie creşte de la 732,8 lei la 762,1 lei-adică el creşte cu 29,3 lei. De majorarea acestor pensii, în judeţul Giurgiu beneficiază circa 59.000 de pensionari de stat şi 16.000 de pensionari agricultori. La nivelul judeţului nostru, pentru majorarea acestor pensii efortul bugetar va fi de 1.400.000 lei, efort ce va fi susţinut din bugetul asigurărilor sociale de stat, alţi 350.000 de lei vor fi asiguraţi din bugetul de stat”. Cei circa 75.000 de pensionari giurgiuveni vor primi în luna februarie pensiile mărite cu 4%, plus suma aferentă măririi de pe luna ianuarie.

Heliade CĂLIN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here