Liderul clanului Butoane, Octavian Grecu, dispărut după ce, în 4 octombrie, procurorii DIICOT au făcut percheziții și retineri într-un dosar de camătă, șantaj, proxenetism și organizare ilegală de jocuri de noroc, s-a predat și se află în arestul Poliției Capitalei, anunță  news.ro.

Surse judiciare au declarat că, inițial, acesta a fost căutat și dat în consemn la frontieră. În primă instanță, în cazul lui fusese decisă instituirea controlului judiciar, iar ulterior procurorii au făcut recurs instanța  stabilind ca Octavian Grecu zis „Butoane” să fie arestat preventiv.
Conform surselor citate, , Grecu, care fusese citat, s-a predat și în prezent se află în arestul central al Poliției Capitalei.

Cine sunt cei 16 membrii reținuți,  ai clanului Butoane

Saisprezece dintre membrii clanului Butoane, suspectați de camătă, șantaj si  proxenetism, dar și alte infracțiuni, au fost reținuți în 5 octombrie, alte trei persoane fiind plasate sub control judiciar. La percheziții, anchetatorii au găsit într-una dintre locuințele suspecților o minoră de 14 ani, victimă a traficului de minori.
Potrivit DIICOT, au fost reținuți pentru 24 de ore, 16 dintre membrii clanului Butoane. Aceștia sunt Simion Petronela, zisă Timișoara, Grecu Viorel Ștefan, zis Titi sau Căpățână, Balaban Georgel Adonis, zis Adi, Stanciu Marius, zis Țăranu sau Mario, Adam Cristian Angelo, Tanase Paul, zis Nevers, Pădure Eugen, zis Gelu Pădure, Dancu – Enache Nicușor, zis Noni, Fieraru Nicolae Daniel, zis Dan Lăutaru, Dumitru Liviu, zis Liță, Protopopescu Costin, zis Proto, Blinda Mihaela Maricica, Pădure Petrișor Valentin, zis Petre, Oprea Radu, zis Tiranu, Cibi Nicolae Alexandru și Schmutzer Marian, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, camătă, șantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, spălare de bani, proxenetism, organizarea ilegală a jocurilor de noroc, trafic de minori. Față de trei persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Euro , lei ,  lire sterline, autoturisme , telefoane  și ceasuri de  lux

Cu ocazia perchezițiilor din 4 octombrie au fost identificate un număr de trei pachete de cărți folosite pentru trucarea jocurilor de poker. Totodată, în urma descinderilor efectuate au fost găsite și indisponibilizate sumele de: 160.050 euro, 83.190 lei și 2.450 lire sterline.
De asemenea au fost identificate un număr de 13 autoturisme, 9 laptopuri, 34 telefoane mobile, 15 ceasuri de valoare, 5 tablete, 6 suporturi de memorie, 2 pistoale cu bile, 2 săbii, 3 cuțite, 1 baton telescopic, o bâtă, 1 spray paralizant, un plic și un borcan conținând o substanță vegetală, un grind de mărunțit substanță vegetală, un plic conținând un praf alb și o pastilă de ecstasy.

Cu aceeași ocazie, a fost identificată la una dintre locuințele perchezitionate,  o minoră, victimă a traficului de minori, căreia i-a fost acordată asistență și consiliere psihologică cu sprijinul Agentiei Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Liderul lumii interlope giurgiuvene încă din 2012

Procurorii DIICOT au făcut 30 de perchezitii în municipiul Giurgiu, la membrii unor grupări suspectate de infracțiuni de camătă, șantaj, fals în înscrisuri sub semnătură privată, înșelăciune, spălare de bani, proxenetism, organizarea ilegală a jocurilor de noroc și trafic de minori. Potrivit anchetatorilor, este vizat clanul „Butoane”, care acționeaza încă din 2012,  la Giurgiu.

Potrivit procurorilor DIICOT, începând cu anul 2012 în municipiul Giurgiu s-a constituit un grup infracțional organizat condus de către patru suspecți – tatăl și cei trei fii ai săi -, care, prin folosirea de persoane interpuse au săvârșit mai multe infracțiuni de camătă, șantaj și proxenetism. Cu sumele astfel obținute au fost achiziționate terenuri, imobile sau autoturisme de lux, pe numele membrilor grupării sau ale interpușilor.

 Modul în care liderii Clanului spoliau victimele
 
Anchetatorii spun că liderii grupului se foloseau de legături infracționale pentru identificarea persoanelor care nu indeplineau conditiile necesare pentru obținerea unor împrumuturi bancare, apoi, tot prin acești interpuși, îi determinau să împrumute sume mari de bani de la ei. Se stabilea o dobândă lunară, cât și un termen limită de restituire a sumei împrumutate, persoanele care împrumutau fiind obligate să pună gaj imobile sau autoturisme cu o valoare mult mai mare decât cea a împrumutului, prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare cu interpușii pentru bunul lăsat gaj. După restituirea sumelor de bani împrumutate și a dobânzilor, care ajungeau în final la liderii grupului, interpușii solicitau alte sume de bani, motivând că nu li se vor restui autoturismele și imobilele, întrucât ei sunt proprietari de drept. Astfel, neputând achita noi sume de bani, victimele pierdeau bunurile lăsate gaj sau erau nevoite să le cumpere din nou la un preț apropiat de cel al pieței.

Rețea de prostituție în marile state ale Europei
 
Pentru recuperarea banilor, membrii grupării le șantajau pe victime și le amenințau cu acte de violență, în unele cazuri victimele fiind agresate.
 De asemenea, suspectii au coordonat o retea de proxenetism care își desfășura activitatea pe teritoriul Europei, beneficiind și de sume de bani provenite din taxe de protecție ale activităților infracționale pe care persoane din județul Giurgiu le desfășurau în Anglia, Germania și Italia.
 
„Referitor la sumele de bani obținute ilicit din această sferă de infracțiuni, clanul obținea foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției pe teritoriul Angliei , de către mai multe persoane de sex feminin, sumele de bani obținute fiind folosite pentru achiziționarea autoturismelor de lux, imobilelor, terenurilor ori reintroducerea în circuitul ilicit prin oferirea de bani cu camătă. De asemenea, alți membri ai grupului au obținut foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției de către mai multe persoane de sex feminin pe teritoriul Germaniei și Italiei, sumele de bani obținute fiind folosite în vederea achiziționării autoturismelor de lux, cât și achitării taxelor de protecție către clan, pentru protejarea activității infracționale”, mai spun procurorii DIICOT.

Înșelăciune și jocuri de noroc măsluite
 
Totodată, în cursul anului 2017, șase suspecți au mai constituit un grup infracțional organizat care și-a desfășurat activitatea până în prezent, specializat în înșelăciune și organizarea ilegală a jocurilor de noroc.
 Astfel, ei au organizat fără drept jocuri de noroc în Giurgiu, atât în incinta unui local aparținând unuia dintre suspecți, cât și într-un imobil aparținând fiului acestuia, în scopul inducerii în eroare a participanților prin folosirea unor mijloace frauduloase care să îi ajute să câștige sumele de bani pariate de către ceilalți jucători la jocurile de noroc de tip poker, barbut sau rummy. Cu ocazia organizării jocului de poker, suspecții foloseau cărți de joc marcate, nedectabile vizual, iar apoi, în timpul jocului, cu ajutorul telefonului mobil se scanau cărțile de joc, folosind un program de analizare rapidă, care comunica utilizatorului cărțile care se vor distribui, apoi persoana care va câștiga jocul. De asemenea, pentru a influența rezultatele jocurilor de barbut, membrii grupului foloseau zaruri care erau acționate cu ajutorul unei centuri magnetice deținute de către o persoană care participa la jocul organizat, mai spun anchetatorii.

(N.Red. – titlul și intertitlurile materialului aparțin cotidianului nostru)

 (Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here