20130829_143624După ce a fost mutată din strada Eroilor, într-o clădire adiacentă Parcului Alei,  în care a funcţionat  cu ceva ani în urmă o filială locală a Universităţii BRIE  din Capitală, sereleurile ce  deţineau  până acum  puncte de lucru (birouri de copiat acte, documente de înmatriculare şi eliberări permise de conducere), s-au trezit fără obiectul muncii. Mare le-a fost surpriza însă când au solicitat amplasarea punctelor de lucru la noua destinaţie, adică în parcarea adiacentă Bisericii Sf. Nicolae din municipiu,  respectiv în imediata apropiere a Direcţiei proaspăt mutate. Ce părea simplu pentru cei câţiva  agenţi economici  a devenit dintr-o dată însă extrem de complicat. În prima şedinţă de Consiliu local ce a urmat s-a cerut, aşa cum era normal, un proiect de amplasare a acestor puncte de lucru. A urmat o amânare, şi încă o amânare, ajungându-se în sfârşit la momentul licitaţiei. Timpul a trecut, iar solicitanţii, nerăbdători, au dorit să afle data la care era fixată această procedură, dar iată surpriză: ei au aflat că licitaţia avusese deja loc, iar spaţiile destinate amplasării birourilor respective fuseseră deja distribuite noilor beneficiari. Degeaba au protestat agenţii economici, declarând că nu au fost anunţaţi despre data la care a avut loc licitaţia. Li s-a răspuns sec că trebuiau să belească ochii pe site-ul Primăriei Giurgiu. Reprezentanţii societăţilor se jură însă că licitaţia nu a fost urcată niciodată pe acest site, lucru confirmat şi de investigaţiile noastre în acest sens. Surprizele adevărate însă de abia acum încolo încep.  Cine credeţi că sunt doi dintre cei trei beneficiari ai acestor puncte de lucru? Primul este nimeni altul decât Carol Ionescu, noul administrator al unei locaţii cu grad mare de risc privind siguranţa cetăţeanului, restaurantul ”Stejarul”, amplasat în Pădurea Bălănoaiei.  Cel  despre care publicaţia noastră scria nu demult că drept răspuns la nemulţumirea a unui număr de 9 clienţi pentru o notă de plată umflată  cu compresorul, a intenţionat să-i lovească pe bieţii nemulţumiţi cu un scaun în moalele capului. Iată recompensa pe care Primăria Giurgiu i-o pune acum în braţe acestui individ probabil pentru modul ancestral în care îşi ameninţă cu moartea clienţii ce au îndrăzneala de a-i semnala derapajele de la un comerţ de bun simţ. Şi asta în condiţiile în care acest punct comercial îi este cedat în locaţie de gestiune de către Cl Giurgiu, el aparţinând întregii comunităţi. Curată blasfemie, nu credeţi?  Aşa cum ne declarau însă foştii posesori ai acestor puncte de lucru, în spatele noii afaceri se ascund personaje cu mult mai importante. Primul ar  face parte chiar din staful Primăriei Giurgiu. Altfel, coincidenţa este mult prea stranie, atâta timp cât  deţinătorul unui modest magazin de arme, Carol Ionescu, poate deveni, peste noapte, posesor al unui punct de lucru al cărui obiect de activitate i-a fost la fel de străin, până nu demult,  ca şi cel de gestionar de restaurant şi specialist în meniuri asezonate cu brutalităţi şi injurii la adresa clienţilor!

Cel de-al doilea personaj care s-a bucurat de o asemenea pleaşcă, este  nimeni altul decât Marius Stanciu, consilier local în spatele căruia, zic gurile rele, stă un personaj important din politica giurgiuveană. Vă veţi întreba cu siguranţă de ce nu le dăm numele. Pentru simplul motiv că respectivii  sunt destul de şmecheri pentru a nu apărea în acte! În acest timp cei care se ocupau cu adevărat şi de ani buni cu această activitate se văd nevoiţi să trimită acasă nişte salariaţi şi chiar să declare societăţile ce aveau acest obiect de activitate, în stare de faliment. Şi asta din cauza lăcomiei celor care cred că dacă au fost puşi (nu aleşi!) în capul bucatelor este normal ca ei să le ia pe toate! Sperăm că de data aceasta consilierii locali ne vor lua în seamă, analizând modul cum aceste puncte de lucru au fost repartizate, cui au fost ele atribuite şi dacă procedura de licitaţie s-a desfăşurat într-un cadru  legal sau nu. În caz contrar o vom face noi acolo unde trebuie. Punem pariu că cei  cărora  ne vom adresa ne vor lua în seamă?

Redacţia

61 COMENTARII

  1. sunt trei astfel de baraci. a treia se pare ca este alui marian maroiu asociat cu cineva din familia brezaie ( cu totii angajati la cj gr -directia de pe bd. mihai viteazul)

  2. Marele OM „de bine”,caritabilul N Barbu,a inceput sa observe ca timpul trece si el nu se alege cu nimic!Așadar oameni buni ați văzut pe cine a-ți votat? Un personaj voiajor care doreste aducerea striptisurului in cât mai multe locatii din municipiu,și cu orice preț deschiderea proprilui cimitir!!!!Păi cum faci ,ori îi vindeci pe oameni ,ori îi omori?Și drumul spre iad e pavat cu bune intentii,nu dom primar?

  3. Hai, sa nu ne mai lamentam atat si sa lasam ipocrizia de o parte si sa recunoastem ca oricare dintre noi , daca s-ar afla in asemenea pozitii la fel ar proceda…. ca vorba aceea, mai aproape iti este maioul decat camasa… asa ca lasati comnetariile astea ca sunt de prisos. Si Iliescu la fel a procedat. Toate lucarile care s-au facut in Giurgiu s-au facut cu firmele familiei sale si ale apropiatilor lui. De la ce firma proveneu pavelele cu care s-au facut trotarele din Giurgiu????????

  4. Pai dragilor daca tot a inceput circul…….sa continuam.Enumaram beneficiarii corect:1 primul edil, 2 un mananger de oras si al treilea a fost ghicit.Pt detalii va stau la dispozitie si cu foto.

  5. Daca vom accepta ca toti conrupti sa isi bata joc de noi si de orasul asta sub pretextul ca toti am proceda la fel, asa cum scrie un concetatean de-al nostru, atunci suntem si prosti si lasi. Ca Iliescu a facut la fel este o certitudine dar nu stiam ca este un exemplu demn de urmat. Nu inteleg de ce mai mergem sa votam daca toti suntem conrupti si evazionisti. Singurul oras cu masini de lux dar cu nivel de educatie si locuri de munca la limita. Daca managerul va proceda cum a procedat Iliescu folosind ca paravan tot felul de indivizi de doi bani ca sa isi incaseze onorariul atunci am votat degeaba Sper ca Barbu sa nu reprezinte o papusa la dispozitia papusarului.

  6. Sa inteleg ca a fost doar o constatare sau un simplu foc de paie draga redactie. Asteptam sa continuati cu un serial despre un subiect atit de vast si interesant sau asteptati ca protagonistii reali sa vina din concediu.Spun asta intrucit precum stiti carol ionescu si marius stanciu sunt „protagonistii de serviciu”.

  7. 1 MAROIU 2 VUCA 3 BARBU. MAROIU LUCREAZA LA COTE MAXIME AVIND PE D NA BREZAE LA INAINTARE,CEI DOI SE MAI GINDESC DACA ESTE O AFACERE RENTABILA SAU AU LUAT TEAPA.

  8. VORBIM VORBE ,DUPA PAREREA MEA CEI CARE AU REUSIT SA OCUPE LOCRILE (FABULOASE)DIN PARCARE SUNT NISTE COPIATORI,CARE NU ACEASTA LE ESTE MESERIA ,SI AU FACUT TOTUL PENTRU BANI. VOR STA TOTI LA PANDA PE OAMENI CARE VOR VENI SA INMATRICULEZE O MASINA LE TREBUIE SI UN GARDIAN SA I APERE CIND SE VOR INCAIERA

  9. Si apropo de biroul care functioneaza, e de vazut cum „domnisoara Brezaie” este prezenta in privat la acte auto dar in acelas timp si angajata la stat in institutia condusa de Maroiu.

  10. domnisoara Brezaie nu trebuie sa stea in birou ca are o angajata foarte priceputa care a lucrat si la toma ion si agata clienti din strada si treaba merge,birfele mai putin ii intereseaza

  11. cand cititoarea cu nume de cod Maria se referea la prostime, presupun ca isi facea autocritica. Vrem sa avem ziare care dezvaluie abuzuri, care au curajul sa scrie despre conruptii, lichele care au transformat orasul asta intr-o pubela. Ne-am saturat de articole gen procese verbale si anunturi despre morti, raniti, botezuri, cumetri. Vrem sa citim stiri adevarate.

  12. Poate o lasa moarta pentru ca fenomenul conruptiei la Giurgiu este extrem de ridicat. Pana la urma nu putem avea pretentia ca un om sa faca pe justitiarul si noi ceilalti sa stam sa ne uitam de pe margine. Poate ca fiecare dintre noi care avem o informatie putem contribui. Este usor sa acuzi, insa pentru a face anchete iti trebuiesc oameni pregatiti dispusi sa vorbeasca, documente ect. Cum in Giurgiu legea tacerii si a complicitatii functioneaza la maximum este greu sa te bazezi pe cineva, aici o mana spala pe alta

  13. cititoarea cu id-ul Maria cand vorbea de prostime , sigur isi facea autocritica. Este de admirat pentru simtul realitatii pe care il are.
    Noi ceilalti cititori chiar nu dorim sa fim catalogati

  14. Am mai postat dar se pare ca aveti niste probleme tehnice. Cititoarea cu id-ul Maria cand se referea la prostime cred ca isi facea autocritica, noi ceilalti cititori nu ne consideram prosti sau prostiti. In ceea ce o priveste nu trebuie sa isi bata capul, ca oricum nu ii foloseste la nimic,,,ca nu credeti nimic este o dovada a faptului ca acceptati sa traiti intr-un oras care arata ca o pubela, unde timpul liber devine o povara intrucat nu exista absolut care sa iti ofere sansa de a te relaxa, unde o gasca de impostori deghizati in oameni politici isi fac de cap, si se imbogatesc tocmai pentru ca exista si specimene care nu doresc sa isi bata capul.

  15. Da poc au probleme tehnice cu apucaturile .Sterg postarile care nu convin.Am postat aseara si au sters postare.Ma refeream la apucaturile de a speria si a se dau la fund dupa ce obtin ce urmaresc.

  16. Ionescu este proprietarul magazinului de arme si munitii de pe artera centrala si mai nou administratorul de la STEJARU din Padurea Balanoaia.In rest un tip OK,si nevinovat in acuzele primite datorita faptului ca „UNUL” nu poate fi refuzat. In spate este „UNUL” din cei tri mentionati de mai multi postaci, care a comandat tonetele montate la poarta serviciului permise.Dar gata ajunge cu vorba pt. ca redactia nu mai are interes in subiect si poate trece drept birfa.

  17. vb nu sunt de acord cu tine. Redactia s-a laudat si a pus pariuri dupa care a lasat totul balta.Oare de ce? Cine a pierdut sa se obisnuiasca cu gindul, desi e greu daca a pierdut pe hotia altora.

  18. Marian Balascau este personajul care ii tinea pana nu demult trena uneia Florentina Petcu. Amandoi erau manageri, cons financiari si mai stiu eu ce pe la toate agentiile de asigurari, cred ca le-au trecut in revista pe toate. Un tip care in concret nu stie nimeni de mai bine de 8 ani cu ce se ocupa, dar traieste bine. Cred ca a absolvit acel Colegiu ASE

  19. Eu nu contest ca domnul Carol este un om bine intentionat, insa este ciudat cum subit devine un super manager administreaza Stejarul, un magazin de arme, baraca care a iscat aceste controverse. Sa inteleg ca el este doar paravanul adevaratului „manager,” asa cum Butoane si alti erau paravanul lui Iliescu. Pai nu inteleg ce am schimbat, doar un nume practicile sau mostenit. Dealtfel adevaratul protagonist si beneficiar si-a facut un stil de viata de a se ascunde in spatele altora, papusarul poate sustine doctoratul in manipulare, poate obtine chiar un Oscar pentru cat de bine joaca rolul de incoruptibil si preocupat de treburile cetatii. Conform zicalei cu ochii la Maica Domnului si cu mana in buzunarul contribuabililor. Primarul ar trebui sa fie mai atent la oamenii pe care ii are in echipa lui manageriala.

  20. Persoana din spatele lui Ionescu, are vocatie de turist el managerieaza orasul prin telefon sau internet. Aerul poluat de Giurgiu, gropile, infractorii si golanii pe care odata ii apara ii provoaca greata, Giurgiu este doar un oras de unde isi procura banisori pentru a pleca prin afara. Suntem convinsi ca pleaca pentru munca de documentare. Trei saptamani in primarie doua luni prin afara. Este o functie grea care necesita multa sudoare

  21. s au linistit Marius , au niste preturi si o experienta de te mai intorci de zeci de ori de la ghiseu, dar sunt mina in mina te trimit de la ghiseu la baracile din parcare, ce sa facem trebuie sa ne inmatriculam masinile si ne supunem

  22. Surpriza!
    Daca tot nu a iesit fum degeaba si nimeni nu a reactionat a mai aparut o toneta ocupata pe bani grei.In sfirsit a aparut si o persoana care a desfasurat aceasta activitate in zona Total.
    Sa ii uram succes!

  23. Nu era logic sa apara cineva sa lucreze pentru ei , d na se lauda ca plateste 150euro la primarie si ca ar fi participat la licitatie fals ori e angajata ori a sub inchiriat vom afla in curind

  24. am inteles ca primarul a delegat pe „CINEVA””, sa se ocupe de aceasta licitatie si de contractare,astfel ca dansu a scapat, intrebarea este cine scrie scenariile licitatiilor trucate cine isi paseaza sclavii, in tot felul de afaceri mizere. Asteptam de la Primarie raspunsuri clare referitor la cine a organizat licitatia, unde a fost anuntata, cine a participat, care au fost conditiile si cine a castigat.

  25. la licitatie au participat numai 3 firme, a fost publicata licitatia la un cotidian din Bucuresti, conditiile au fost unele la inceput apoi schimbate dupa cum au vrut alesi, cine sa ne raspunda in primarie? nu a ti observat ca sa intirziat mult mutarea, ei cred ca au vrut sa le subinchirieze si nu sa inghesuit nimeni

  26. DE CE A ALES SA PUBLICE LICITATIA LA UN COTIDIAN DIN BUCURESTI? ASTA DOAR PENTRU A DA PROBABIL O APARENTA DE LEGALITATE INSA……
    ASTEPTAM TOTUSI ADRESA DE LA PRIMARIE CU UN PUNCT DE VEDERE OFICIAL. POATE CA AFACEREA NU ESTE DE PROPORTII INSA PROBLEMA ESTE CA SE POATE CREAT UN PRECEDENT, ASTAZI TRUCAM O LICITATIE PENTRU 3 TONETE, MAINE CINE STIE

  27. Lasati-va pagubasi cu comentariile!
    Redactia cu pariu sau fara a cazut la pace cu Pimaria.A obtinut un interviu cu primarul care inseamna si el bani…..etc.
    Alte organe nu se preocupa sau nu ii intereseaza, Primaria tace iar noi comentam degeaba.
    Cel cara s-a ocupat de licitatie este un nevinovat care a primit sarcina.Ce era sa faca, fiecare tine la postul sau.
    Sunt perseverenti.Au asteptat sa treaca zufa si usor,usor se vor ocupa toate tonetele.
    Ioana de ce esti asa curioasa.Domnia ei a afirmat ca a dat citeva zeci de mii de lei(bineinteles NOI)Este posibil,pt ca in zona preturile practicate sunt mult mai mari decit cele ce se practicau in zona Total iar evaziunea este totala.Pacat ca nimeni nu sesizeaza.

  28. Se intimpla ceva cu postarile?Am citit niste postari pertinente care au disparut.
    Lory nu o sa vezi niciodata un punct de vedere al Primarii.Si in emisiunea dl. Tincu a …..BILBIIT-o!

  29. sunt deja ocupate decit ca tergiverseaza mutarea,si referitor la preturile practicate noi suntem de vina ca ne ducem si nu intrebam cit costa,sau sunt trimisi de la ghiseu oameni de la tara care sunt disperati sa rezolve totul in aceiasi zi si uite asa i si fac bani si noi stam si birfim

  30. CINE A FOST DESEMNAT CU LICITATIA NU E CHIAR UN NEVINOVAT STIE EL MAI BINE. EU NU CRED CA TOTUL ESTE ZADARNIC, DACA SEMNALAM DE FIECARE DATA MACAR SE VA OBSERVA CA NU SUNTEM TOTI NISTE PROSTI GATA SA INGHITA TOATE PROSTIILE SI ILEGALITATILE. DACA CINEVA ARE DOCUMENTE DE CE NU VORBESTE SAU NU LE ARATA,ESTE IMPOSIBIL CA NIMENI SA NU STIE NIMIC. ATATA TIMP CAT PASTRAM TACEREA SUNTEM COMPLICI LA BATAIA DE JOC CARE NE ESTE ADMINISTRATA DE ZECI DE ANI,PANA MAI IERI DE ILIESCU ACUM DE UN BAIAT DESTEPT SI ABIL CARE CUNOASTE LEGILE.

  31. De la cine a primit ala indicatii ? PAI DACA A COMIS CEVA ILEGAL DE DRAGUL SAU FRICA ALTORA , LA UN CONTROL VA RASPUNDE….DE CE NU SESISEAZA ACUM PE CINE TREBUIE…DAR CRED CA A LUAT SI FU NCTIONARUL CEVA

  32. @ionChiar nu stii cine este brezaie?Parca nu ai trai in Giurgiu.Daca nu stii intreaba pe Maroiu si pe toti salariatii institutiei ce o conduce.Ceilalti doi sunt acoperirea primarului si citimenegerului mun. Giurgiu.
    @anonm.Tacerea nu o pastram dar actiunea este de notorietate.A fost cineva solicitat,cui sa arate documente sau foto incriminatoare?
    Chiar si redactia nu a fost interesata dupa articol si nici acum dupa atitea postari.Cineva postase ca are foto.Sa puna postare cu ele.In rest numai de bine………….in orasul nostru prosper.

    @ion, anonm- Voi chiar nu aveti sonm?

  33. multumesc mario, ai dreptate sper sa fim mai curajosi ca sa nu fim luati de prosti in orasul asta. Astia se imbogatesc in timp ce orasul saraceste din ce in ce mai mult sunt o gasca de nemernici

  34. Nu neaparat.Doar ca onorata redactie a pierdut interesul. Nu a fost intersata de poze si de alte date.A….mai avem una proaspata.
    Dupa ce a executat comanda de 3 module Gabi Caramida alias Vilceanca, TEC etc. acum amenajeaza locurile de joaca pt.copii, face rparatii la modulele de taxare la intrarea in oras etc.Serviciu contra serviciu….dar din banii nostrii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here