În timp ce municipalitatea se laudă că a scos un regulament conform căruia firmele ce realizează lucrări pe carosabil vor fi penalizaţi drastic în cazul în care îşi vor mai bate joc de cetăţeni, lăsându-i să-şi rupă maşinile prin hăurile lăsate pe străzile municipiului, firmelor li se fâlfâie de această decizie. Aşa se face că vineri 15 februarie la orele prânzului o echipă de indivizi, ce nu prea dădeau semne că ar avea poftă de lucru ce se apucaseră de zgârmat  cu un excavator înzestrat cu picamer în carosabilul adiacent marketului Penny, a dorit probabil să se mai amuze o dată pe seama giurgiuveanului instalând pentru cei  ce rulau dinspre strada Toporaşi spre strada principală  de acces, un semn de deviere a traficului. Iată în fotografia alăturată pe unde trebuiau să ocolească autoturismele deviate prin acest loc. Este vorba de ulicioara Toporaşi , din nămolul căreia numai  tractorul te mai putea salva, dacă aveai nefericita idee de a respecta semnul de pe panou. Aşteptăm din partea municipalităţii dovezi concretela o asemenea bătaie de joc, adică măsuri menite să curme nesimţirea acestor firme care se joacă nu numai cu banii noştri ci şi cu nervii şi uneori chiar cu viaţa noastră. Totodată ne întrebăm care o fi modalitatea de locomoţie a locuitorilor acestei ulicioare de vreme ce, când zăpada nu acoperă zona,  noroiul poate ajunge şi până la genunchi, persistând şi câte 3 -4 luni pe an? O întrebare căreia ar trebui să-i găsească un  răspuns în primul rând cei ce în campaniile electorale şi-au dat cu cărămida în piept, în timp ce împărţeau găleţi,  declarând că le vor asigura cetăţenilor minime condiţii de viaţă. (Florian Tincu)

2 COMENTARII

  1. in campanie ne promit toti firmele care lucreaza sint sponsori acestora din campania electorala se stie asta lumea dupa alegeri vorbeste pina acum nici primaru ales nu a facut nimic asta e politica

  2. Aici e nimic! Veniti sa vedeti pe strada Nicolae Titulescu (fosta Prtizani) ce carosabil plin de namol si baltoace avem, iar trotuarul este si mai „bun”, plin de gropi, unde multi cetateni si-au rupt picioarele.Este strada europeana, ctitorita de Maria sa Domul ex-Primar Lucian Iliescu de acum 4 ani.
    Sa ne traiasca alesii care-si dau toata silinta sa faca din Giurgiu un oras „european”!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here