f48b2f88289aae7d975389d11c6e408baa9a8f3fSevil Shhaideh este propunerea-surpriză pentru functia de prim-ministru făcută miercuri la Palatul Cotroceni de către Liviu Dragnea, respectiv  PSD și ALDE.

„Ar fi trebuit sa fiu eu însă o condamnare nedreaptă și o lege neconstituțională nu îmi permit asta”, a spus Liviu Dragnea  după consultările cu președintele Klaus Iohannis.

Sevil Shhaideh este cea care a fost numită, în 2012, secretar de stat în Ministerul Dezvoltarii în timpul mandatului lui Dragnea, pentru ca după plecarea acestuia din Guvern să devină ministru. Odată cu această numire s-aar putea crea două premiere: pentru prima oară un prim ministru femeie în România și în mod inedit primul ministru să fie de religie musulmană.

Conform Mediafax,  Sevil Shhaideh,  nominalizată pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, aceasta a fost timp de aproape 20 de ani director de servicii în Consiliul Judeţean Constanţa, iar din 2012, după numirea lui Liviu Dragnea la conducerea MDRAP, este secretar de stat în acest minister.

În vârstă de 50 de ani, Sevil Shhaideh a absolvit în 1987 Academia de Ştiinţe Economice, Facultatea de Planificare Economică şi Cibernetică. În 1995 şi 2001, ea a obţinut specializările: expert în administraţie publică şi manager ONG la organizaţia internaţională USAID din Statele Unite ale Americii, iar în 2003 a primit titlul de auditor în urma unui curs susţinut la TUV Institution, potrivit CV-ului său publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării.

Din anul 2000, ea este preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Informaticienilor din Administraţia Publică.

În 2007 a obţinut un Master in Managementul Proiectelor de Afaceri la Universitatea „Ovidius”, având deja în portofoliu calificări precum expert în administraţie publică, manager ONG, auditor, manager de proiect.

În 2012, imediat după desemnarea lui Liviu Dragnea la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Sevil Shhaideh a fost numită în funcţia de secretar de stat la acelaşi minister, mai notează Mediafax.

Conform ultimei sale declaraţii de avere, din 6 mai 2015, Sevil Shhaideh are un apartament de 47 de metri pătraţi (?!) cumpărat în 1994, şi mai multe conturi deschise în 2007 şi 2011, în sumă totală de aproximativ 500.000 de lei.

De asemenea, potrivit declaraţiei de interese, ea este acţionar la Coremar – cupon gratuit, şi la SC Rosyr International SRL, cu 50 de acţiuni, în valoare de 100 de lei.

Sevil Shhaideh s-a căsătorit în 2011, iar presa a scris că naşi de cununie au fost Liviu Dragnea şi şeful Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu. Liviu Dragnea a afirmat, miercuri, însă că Sevil Shhaideh nu îi este fină, deoarece în religia musulmană nu există termenul de naş, şi că la căsătoria acesteia i-a fost doar „martor”, alături de alte persoane.

În religia musulmană nu există termenul de naş. Sunt martori. Atunci când se căsătoresc doi, un bărbat şi o femeie de religie musulmană, sunt unii care participă la acel eveniment şi care sunt martori. Nu există termenul de naş şi fin”, a precizat Liviu Dragnea, potrivit Mediafax.

Președintele Klaus Iohannis  după consultările cu reprezentanții PSD și ALDE, PNL, USR și UDMR, joi se va întâlni cu cei ai PMP și ai grupului minorităților naționale din Parlament. 

(Jurnal)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here