romania-getty-guliver Întotdeauna s-a vorbit mult despre fotbaliști și prea puțin despre finanțatorii acestora și a echipelor în care ei joacă. Excepție  a făcut doar Gigi Becali căruia mediatizarea exagerată i-a dăunat grav sănătății morale…Bebe Călinescu reia în această ediție a rubricii Giurgiul de altadată în fotografii povestea despre fotbalul interbelic, cu repriza a doua, în care aș cum ne-a promis vom afla cine au fost marii finanțatori ai fotbalului local …

 Fotbalul ajunsese o obsesie!

 Ion Puşcaşu,  Cristache Dumitrescu, Mihalache Iordănescu  sau cum  îi ziceau cunoscuții, Nae Cocoşatu, Petre Penescu, Florea Mavrodineanu, sunt  cei ce și-au asumat  rolul de finanţatori ai unor echipe locale, imediat ce acestea s-au lansat pe ”piață” și și-au câștigat tot mai mulți fani – ne spune nea Bebe Călinescu.  Erau susţinători  moral şi financiari. Fotbalul giurgiuvean le datorează aproape totul. Fără ei astăzi v-aș fi vorbit probabil despre echipe de oină sau de popice și nicidecum de fotbal…

Celebrul Titi Teaşcă în cartea sa : „Ce rău v-am făcut”,  scria despre nenea Mihalache, unul dintre generoșii finanțatori ai fotbalului giurgiuvean , că pentru el acest om va fi preşedinte pe viaţă la Aquila.

Fotbalul ajunsese încet, încet o obsesie. Iată de ce, la un moment dat , Iordănescu şi Puşcaşu  au deschis un restaurant care se numea chiar așa: Aquila! Aici , după cum cred că ați intuit , veneau atât fotbaliştii cât și microbiștii municipiului . Aici mâncau, aici beau, și tot aici se mai îmbătau, legau prietenii, pentru ca la final de săptămână să se întâlnească din nou, unii cu alții… Unii în teren și alții în tribună, strigând : -”Hai Aquila”. Localul se afla chiar  lângă cinematograful ”Europa”  care  ulterior, pe timpul comuniștilor  a căpătat numele de ”Lumina”, la capătul  celebrei străzi ”General Foch”.

Florea Mavrodineanu  un alt înfocat microbist , finanțator și el, era   proprietar de cofetărie în centrul oraşului, lângă bodega Picadilly. Locul în care așa cum vă povesteam în numărul trecut fotbaliștii își îmbrăcau echipamentele înainte de a intra în teren, într-un vestiar aflat lângă laboratorul în care cofetarii pregăteau niște savarine savuroase. 

Petre Penescu este un alt important  finanţator …Avea un magazin de stofe şi bumbace pe strada Gării fiind totodată proprietarul unui autobuz de 40 de locuri , ultimul răcnet ! Se mândrea mult cu el. Era de  culoare vernil , culoarea oului de raţă, iar pe părţi avea inscripţionată o săgeată.  Autobuzul făcea zilnic curse Giurgiu – Bucureşti şi evident  era folosit  pentru deplasările formaţiei pe rute mai apropiate.

 Dușmănia unui lider de Partid a grăbit desființarea echipei Aquila

 Rivalitatea dintre jucătorii echipelor locale exista și la nivelul susținărtorilor acestora. Îmi aduc aminte de exemplu de dușmănia dntre jucătorii şi susţinătorii echipei Dragaje şi cei ai echipei Aquila . Nu era vorba numai rivalitatea sportivă ci și de o adevărată ură organică. Pe acest fond , unul dintre fraţii Stamate care avea pe atunci o funcţie în Biroul Permanent al Partidului Muncitoresc din raionul Giurgiu , și care nu vedea cu ochi buni echipa Aquila a avut un cuvânt greu la desfiinţarea echipei…

 Erau timpuri când toată suflarea din Giurgiu mergea pe stadion.  Meciurile de fotbal erau așteptate ca premierele cinematografice Fiecare venea să-i susţină pe cei dragi. Şi copiii din mamă strigau – Hai Aquila sau Hai Unirea. Mai ales dacă cineva din teren ți-era rudă,  prieten sau vecin, nu mai putea să se înțeleagă nimeni cu tine … 

Mă uit astăzi la cei din staff-ul echipei Astra care se tot vaită că nu sunt încurajaţi şi că nu vin prea mulți giurgiuveni la meciuri. Dacă nu ştiu de ce, le spun eu. Lumea simte că echipa este una pasageră, că se antrenează la Ploieşti, că locuiesc în Bucureşti şi când vin la Giurgiu vin numai să joace după care pleacă repede fără să socializeze și ei cu fabii, cu spectatorii, să facă și ei o fotografie cu ăia de țipă rupându-și plămânii în tribune.

Din păcate nu există o legătură sufletească între cei din teren şi cei din tribună așa cum se întâmpla pe vremea Aquilei. În tribuna oficială lângă conducere nu vezi nici un giurgiuvean neaoş. Păcat de banii investiţi în fotbal cu atâta plăcere de domnul Nicolae…

DomnuŞumudică să nu se mai lamenteze că nu este iubit la Giurgiu.  Dacă vrea, eu îl pot învăţa ce să facă… Va primi sfaturi de la un rapidist care l-a văzut şi pe Baratky jucând şi care simpatiza această echipă cu mult înainte de a se naşte dumnealui, şi să ajungă pe Giuleşti…Vă pup și vă dau întâlnire săptămâna viitoare. – Hai Astra…- Hai băieții!

(a consemnat Florian TINCU)

 

 

 

 

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Ma uimeste comportamentul echipei „Astra”fata de suporterii localnici,fiindca giurgiuvenii au fost dintotdeauna iubitori ai sportului cu balonul rotund.Din perioada cand echipa de fotbal era „Dunarea Giurgiu”(anii ’60),nu era duminica in care sa fie meci pe stadionul din port si sa nu mergem o multime de copii din Caramidari,Linia Videle,Str.Pictor Andreescu,adica cei care il cunosteam pe Marin Anastasovici(locuia in zona pe str.Videle),si care aveam deja echipe de fotbal pe strazi,iar vara faceam un campionat intre noi.Pe stadion intram fara sa platim,erau multi adulti care veneau la meci cu bicicleta ,ne lipeam fiecare pe langa vreunul si ii tineam bicicleta la intrare ,cand prezenta biletul.Foarte apreciat era atunci fotbalistul Bebe Nasturescu,avea un mare talent sa mimeze cazaturi in apropiere de poarta adversa si sa obtina lovituri libere.Dar era un fotbalist talentat,ca dovada ca un timp a facut parte din nationala Romaniei.Cartea lui Constantin Teasca („Ce rau v-am facut?”) am cumparat-o prin 1976 in Fetesti/Ialomita si am citit-o dintr-o rasuflare,intr-o garsoniera saracacioasa si rece ,aflata intr-o liziera de padure la marginea aerodromului de la Borcea.Am gasit in prima parte a cartii autobiografice o descriere pitoreasca a „Farfuriei”interbelice si din primii ani de dupa razboi,in care am recunoscut o parte din cladirile ,faptele si personajele descrise cu talent si mult suflet de celebrul antrenor.Dar prin 1962 m-a apucat un dor de duca,am tras o fuga pana la Breaza/Prahova,apoi la Bobocu/Buzau,si trecand odata prin centru am constatat ca „Farfuria” disparuse ,ca orasul copilariei semana cu oricare altul,aceleasi blocuri,aceleasi magazine,chiar parca si aceeasi oameni,imbracati la fel si cu aceleasi griji.Disparuse si Cinematograful „Lumina”,care o lunga perioada de timp a purtat numele de „Olga Bancic”.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.