musta-beny1-830x467

 

Sub titlul „ Liberalii au îngropat investiţiile de sute de milioane de euro din judeţul Giurgiu din cauza unor interese meschine”, Ion Teleanu scrie în Ziua News despre anume jocuri oculte  ale tandemului Dumitru Beianu-Vasile Mustățea.

Autorul mai scrie că Ultima sedință a Consiliului Județean Giurgiu care trebuia să aibă loc pe 5 august 2015 a demonstrat că interesul personal este mai presus de interesele oamenilor, fapt pentru care orice investiţie în judeţ a fost blocată. Artizanii acestei manevre  ordinare sunt Dumitru Beianu – fost președinte al Consiliului Județean Giurgiu în perioada 2008-2012, reevaluat și numit recent ca șef al PNL Giurgiu, adică copreședinte al PNL, și Vasile Mustățea – actualul președinte al CJ Giurgiu. Pe ordinea de zi se află aprobarea documentaţiei pentru începerea lucrărilor pe mai multe drumuri judeţene, începerea lucrărilor de reabilitare la Teatrul Valah, rectificarea bugetului pentru Spitalul judeţean, acordarea de ajutoare pentru familiile afectate de furtuna de săptămâna trecută. La acestea se adăugă contractarea unui împrumut care să asigure cofinanţarea lucrărilor din fonduri europene estimate la circa 150.000.000 de euro numai pentru proiectul de apă. Însă, sedinţa în cauză nu s-a mai ţinut, dintr-un motiv incredibil și care ține de meschinăria jocurilor politice regizate de liberalii Vasile Mustățea și Dumitru Beianu. 

Cei noua consilieri judeteni PNL –  mai scrie Teleanu-   au refuzat să participe la ședința, susținându-se ca au fost forțați de Dumitru Beianu să nu intre în sală. Ca atare, președintele CJ Giurgiu, Vasile Mustățea, a suspendat ședința, anunțând că pleacă în concediu de odihnă. Astfel, au fost blocate astfel toate lucrările de investiţii din judeţ, atât din fonduri proprii cât şi cele cu finanţare europeană a căror valoare depășește 200.000.000 de euro. Trebuie precizat că Dumitru Beianu a fost președinte al CJ Giurgiu, între 2008 si 2012, din partea PNL, dar în acea perioadă a cochetat și cu PSD-ul, mai exact cu Marian Vanghelie, iar după debarcarea de la șefia CJ Giurgiu de către Vasile Mustățea, a fost și prin ograda PSD Giurgiu condus de către baronul Niculae Bădălău.

Și Vasile Mustățea este un traseist politic, fiind recuperat de PNL de la PDL, iar după alegerile din 2012, a luat cu japca șefia organizatiei județene a PNL, fiind susținut de către Danile Chițoiu si Eduard Hellving. Pentru că a dus, în doar doi ani, organizatia PNL Giurgiu de pe primul loc pe țară pe ultimul loc, Mustățea a fost debarcat și înlocuit acum cu deputatul Raluca Surdu, dar și aceasta a fost schimbată cu Dumitru Beianu.

      Iată cum arată o mostră de manipulare prin presă , articol scris de colegul nostru de breaslă de la ZiuaNews. Nu vom comenta sursele de inspirație întrucât ne-am obișnuit ca în ultima perioadă jurnaliștii din presa națională să fie informați sau dezinformați în funcție de interesele surselor,  pentru a transmite anumite mesaje, sperând probabil ca  feedbackul obținut la nivel național va schimba fundamental situația, un lucru care s-a dovedit – în majoritatea cazurilor – a fi un eșec. Știrile au provocat  interes doar pentru actorii implicați în acest joc și pentru cei care pot obține  anumite beneficii, însă nu și pentru spectatori sau telespectatori. Nu ei  sunt publicul țintă ci  căpeteniile de partid… Pentru ei se joacă pe marea scenă națională aceste cabale, sperându-se  într-un impact de proporții.  Realitatea însă a dovedit contrariul. În afară de o  imagine negativă făcută încă o dată acestui oraș, rezolvarea unor dispute s-a făcut tot așa cum au dorit șefii de partid: în funcție de interesele  sau jocurile interne dictate de anumite interese. Revenind însă la ieșirea la rampa politică a tandemului născocit de autorul articolului, îl informăm că Vasile Mustățea nu a fost niciodată membru PDL  ci PD,  că președintele CJ, Mustățea nu a plecat în concediu sfidând interesele locale, ci dimpotrivă a luat decizia de a rămâne  pentru a soluționa  o parte din problemele ridicate în ședința amânată. Sedința nu a   fost suspendată din plictiseală sau pentru că cineva  trebuia să mai răsfoiască ghidul de călătorii, ci dintr-un motiv temeinic: lipsa de cvorum. Dincolo de toate acestea ar fi illogic să se pună pe seama înțelegerii dintre cei doi acest  incident de vreme ce este știut că între ei există un conflict activ ce nu le-ar fi permis să ia loc la aceeași masă…Faptul că cei doi au cochetat și cu alte partide vorbește despre sintagma ”ce are sula cu Prefectura!” De parcă nu toți politicienii fac la fel!

În ceea ce privește sechestrarea sau forțarea unor consilieri de a nu participa la mult invocata ședință am dori să credem că este rodul unei fantezii, fiindu-ne imposibil să ne închipuim că un lider de partid  are puterea de a-și  sechestra proprii membri,  sau prin anumite mijloace de tortură să îi forțeze să aibă un anume comportament… În cazul în care lucrurile ar funcționa de  o asemenea manieră, ne întrebăm dacă nu cumva , în cazul consilierilor, avem de-a face cu niște păpuși politice lipsite de  rațiune   care votează sau vin la ședințe ca urmare a unor comenzi politice,  calitatea lor profesională și umană fiind zero? Se mai spune că Vasile Mustățea ar fi fost demis din PNL Giurgiu. Adevărul istoric arată că Mustățea și-a dat demisia . Ba se insinuează că ar fi plecat în concediu de odihnă. Ar fi fost  suficient pentru autorul acestui material de a parcurge declarația președintelui Mustățea din presa locală pentru a afla că el anunța că își duce familia în  concediu , urmând ca el să se întoarcă urgent tocmai pentru a rezolva punctele de pe ordinea de zi a acestei ședințe.

 În concluzie este limpede că suntem în plină campanie electorală și că de data aceasta cineva a dorit ca liderii liberali să mai fie ”nițeluș” terfeliți, pentru a li se dovedi vulnerabilitatea.  Culmea este că demersul nu vine din partea adversarilor politici, cum s-ar crede, ci cu siguranță din partea unei persoane care pur și simplu dorește să se răzbune pe cei doi liberali și grupul  acestora. Este limpede pentru toată lumea că manipularea există, este grosolană și că din nefericire pentru autorul ei ( pentru care am toată stima în ceea ce privește abordarea unor alte teme, citindu-l de fiecare dată cu interes și chiar citându-l de multe ori), nu mai păcălește pe nimeni! Giurgiuveanul e dat dracu’, stimabile ! Știe să  citească printre rânduri și de data asta …”te-a citit”!

 (Florian TINCU)

 

 

5 COMENTARII

  1. Interese sau nu presa trebuia sa aduca la cunostinta opiniei publice respectivele ilegalitati ale lui beianu la momentele respective!presa ,potrivit regimului democratic este denumita „cainele de paza al Democratiei”!pe cine pazeste presa giurgiuveana?

  2. Dar și vorba „Ce-și face omul cu mâna lui…” este de mare actualitate. La nivel central,când o vezi pe domnișoara Alinuța încadrată de cei doi stâlpi ai fostului regim ,musiu
    și mister Predoiu,care repetă întruna”Vleau să fiu plim- ministlu”,te apucă un chef să mai mergi la vot de e ceva de speriat! Aud că în Giurgiu se mai înființează încă o secție de vot permanentă,ca nu cumva să stea lumea la coadă ca pe vremuri ore întregi la carne,ulei,…,benzină,dar s-o creadă ei că se mai înghesuie oamenii,mulţi si-au dat seama că votul lor este în zadar!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here