judo1Judoul giurgiuvean a obţinut o serie de rezultate foarte bune în cadrul fazei finale a Grand Prixului de la Craiova (20-21 martie) dedicat juniorilor U11, U13 şi U15.

Elevii profesorului Grigore Gheorghe au reuşit să cucerească un număr de cinci medalii (două de aur, două de argint şi una de bronz) demonstrând încă o dată valoarea şcolii de judo de la malul Dunării.

Vlăduţ Popescu (categoria 27 de kilograme) şi Radu Frâncu (categoria 50 de kilograme) au obţinut medalii de aur – ambii fiind încadraţi la grupa de vârstă U11.

Vlăduţ Tataoană (categoria 30 de kilograme) şi Alexandra Ghizdăreanu (categoria 40 de kilograme) au ocupat locul 2 – ambii la grupa de vârstă U13, în timp ce “mezinul” Toni Constantin (9 ani, aflat la prima competiţie importantă din carieră) a luat bronzul.

“Sunt foarte mulţumit de evoluţia sportivilor mei şi sper ca la următoarea competiţie să obţinem rezultate cel puţin la fel de bune” a declarat antrenorul Grigore Gheorghe care pe 27 martie se va afla în Capitală împreună cu sportivii de la U20 pentru faza zonală a Campionatului Naţional.

Bogdan VLADU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here