Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au depistat la controlul de frontieră un cetăţean georgian care conducea un autoturism pentru care a prezentat un certificat de înmatriculare fals.

 În data de 01.12.2017, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetățean georgian, în vârstă de 59 de ani, conducând un autoturism marca Ford.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare, polițiștii de frontieră au demarat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Astfel, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit, în interiorul acestuia, documentele originale ale autoturismului eliberate de autorităţile austriece.

Șoferul a declarat că ar fi cumpărat autoturismul din Austria, iar talonul de înmatriculare provizoriu și plăcuțele aferente acestuia au fost cumpărate, prin poștă, de la un cetățean leton, în schimbul sumei de 165 euro.

În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”uz de fals”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 323 C.P. și ”punere în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin.1 C.P., persoana fiind cercetată în stare de libertate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here