Recent, directorul Centrului Cultural Giurgiu, „Ion Vinea”, profesorul Virgil Peţanca ne-a vorbit despre acţiunile pe care instituţia pe care o conduce le-a pregătit în această primăvară. 

Domnia sa ne-a menţionat mai întâi  Gala artiştilor giurgiuveni, un concert de excepţie ce a avut loc duminică 15 aprilie, la sala Ateneu din Municipiu şi care a oferit prilejul unui număr de trei  giurgiuveni, studenţi ai Conservatorului „Ciprian Porumbescu”, de a evolua ca solişti la violă, oboi şi respectiv  canto. Pentru aceşti tineri a reprezentat un eveniment unic, acela de a se afla în postura de solişti-orchestrişti. O şansă cu care probabil nu se vor mai întâlni prea curând sau niciodată. Facem asta pentru a da un imbold tinerilor giurgiuveni în cariera lor de instrumentişti, pentru că este foarte greu ca o orchestră simfonică să te accepte ca solist,  atâta timp cât  nu ai un nume, nu ai atins o anume notorietate – ne spunea Virgil Peţanca. A fost o seară memorabilă pe care o vor ţine cu siguranţă minte toată viaţa…

După primăvara culturală despre care am mai vorbit în ediţiile anterioare ale cotidianului dvs.,  în luna iunie , mai precis pe 24, am programat două evenimente de „Ziua iei”, pe care noi giurgiuvenii o sărbătorim, de câţiva ani, aşa cum se cuvine. Sărbătoarea va începe cu o paradă din faţa Primăriei Giurgiu cese va îndrepta , acompaniată  de o fanfară,  prin centrul Municipiului, către Parcul Alei unde se va desfăşura timp de 3 ore întregul program artistic pregătit giurgiuvenilor. Vom fi sute de persoane îmbrăcate în costume naţionale. Spectacolul folcloric va fi însoţit şi de un atelier de pictură în aer liber  şi de o expoziţie de vestimentaţie tradiţională românească.

Prof. Virgil Peţanca ne mai preciza că această manifestare, foarte apreciată de giurgiuveni, se află deja la a treia ediţie.

(Jurnal)  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here