Marin Anton, secretar de stat la Ministerul Mediului şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, cu o avere estimată de Forbes la aproape zece milioane de euro, a primit în 2010 o subvenţie pentru agricultură în valoare de 31.709 lei, conform celei mai recente declaraţii de avere.

Subvenţia a fost primită, conform documentului publicat pe site-ul Ministerului Mediului şi Pădurilor (MMP), de întreprinderea individuală „Anton D. Marin” deţinută de acesta. Într-o declaraţie de interese din septembrie 2010, Marin Anton preciza că banii, provenind din fonduri europene, au fost primiţi de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru înfiinţarea unei plantaţii de viţă de vie. Pe de altă parte, tot în 2010, firma Maragro SRL, la care soţia sa era atunci acţionar şi director financiar „patru ore pe zi”, a primit în concesiune, pentru 20 de ani, prin atribuire directă de la Administraţia Domeniilor Statului (ADS), un imobil despre care însă titularul declaraţiei nu dă niciun detaliu. Soţia lui Marin Anton a şi împrumutat firma respectivă, tot în 2010, cu aproape 55.000 de lei.   Probabil din greşeală, în declaraţia depusă în iunie 2010 acesta nu a trecut maşinile, două BMW, (un X5 şi un M6), deşi le cumpărase cu câţiva ani înainte. Câteva luni mai târziu, într-o nouă declaraţie de avere completată în septembrie 2010, Marin Anton şi-a trecut cele două maşini. În cea mai recentă,  cea din iunie 2011, apare şi un Mini Cooper S. Suprafeţele de teren de milioane de metri pătraţi şi sumele impresionante din conturile secretarului de stat nu au suferit modificări majore din 2010 până în 2011. Salariul de bugetar al lui Marin Anton de la Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor, unde a lucrat ca secretar de stat, a fost în 2010 de aproape 55.000 de lei. Din dividende provenind de la cinci firme la care sunt sau au fost acţionari, soţii Anton au câştigat însă, în acelaşi an, aproape un milion de lei! De precizat că Marin Anton este acţionar la zece firme, între care şi RAFO SA.

 Deputatul Marin Anton construieşte parcuri cu panouri solare lângă Bucureşti

Institutul pentru Studii şi Proiectări Energetice (ISPE), al cărui director general este Ioan Dan Gheorghiu, fost consilier personal al lui Adriean Videanu, în asociere cu milionarul  Marin Anton, ridică mai multe parcuri fotovoltaice în Afumaţi, Ilfov. ISPE este controlată de Romelectro, un “băiat deştept” mai vechi din energie, care, pe principiul “dăruieşte şi vei dobândi” a făcut donaţii generoase pentru PD-L în campania din 2008 şi care, împreună cu ISPE a beneficiat de contracte grase cu statul, mai precis cu companii precum Translectrica, Complexele Energetice de la Craiova şi Rovinari şi multe altele. Multe dintre aceste contracte au fost obţinute prin încredinţare directă.   Deputatul PNL Marin Anton, cu o avere estimată la peste 6 milioane de euro, a demisionat anul trecut din PD-L, unde a fost printre altele şi secretar de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor. Acesta are în proprietate circa 200 de hectare de teren, dintre care peste 21 ha în Afumaţi, lângă Capitală. ISPE a făcut în ultima perioadă şi studii care au ajutat la instalarea a peste 600 MW din surse fotovoltaice astfel că au decis că a venit vremea să şi-o facă singuri. Consultanţa. Adică pentru firme la care să fie şi ISPE acţionar, nu doar pentru alţii.  Firmele la care sunt asociaţi ISPE şi Marin Anton (cu participaţii care diferă de la o firmă la alta) sunt Solar Factory, Solar Energy Construction, Sun Park şi Photovoltaic Park. Proiectele au obţinut aprobările necesare.

Pe firma Solar Factory se construieşte un parc cu circa 18.000 de panouri solare pe o suprafaţă de 9,5 hectare din intravilanul comunei Afumaţi, parc cu puterea instalată totală de 5225,04 kWp. Pe firma Solar Energy Construction se construieşte un parc cu circa 13.200 panouri solare pe o suprafaţă de 7,4 ha din intravilanul comunei Afumaţi, cu o putere totală instalată de 3.897,54 kWp. Pe firma Photovoltaic Park se construieşte un parc cu peste 21.000 de panouri solare pe un teren de 12,3 hectare din intravilanul comunei Afumaţi, parc cu puterea totală instalată de 6.212,7 kWp.  Investiţia în parcurile fotovoltaice din Afumaţi este de circa 20 milioane de euro.

Posesorul unei averi de peste opt milioane de euro!

Marin Anton deţine aceleaşi suprafeţe de teren pe care le declara şi în anii anteriori: aproape două milioane de metri pătraţi de teren agricol, extravilan şi intravilan, două case de locuit, două case de vacanţă şi trei apartamente în Bucureşti. Acestora li se adaugă colecţiile de tablouri, ceasuri şi bijuterii evaluate la 250.000 de euro. Conform unei estimări a revistei Forbes din 2010, Marin Anton, care a ajuns, în 2010, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Pădurilor după ce ocupase o funcţie similară în Ministerul Transporturilor, are o avere de opt-nouă milioane de euro. Marin Anton avea, în octombrie 2010, potrivit cotidianului, 2,2 milioane de metri pătraţi de pământ. „Afacerea sa constă în tranzacţii cu terenuri, din 2005, democrat-liberalul tranzacţionând

în principal bunuri imobiliare (terenuri şi păduri). Anton deţine în acest moment 2,2 milioane de metri pătraţi de teren”, scriau colegii  de la „Gândul”, într-o analiză publicată în data de 12 octombrie 2010

”Dacă ai bani nu mai eşti tentat de cei ai statului”

În octombrie 2009, Marin Anton declara, pentru Gândul:  „dacă ai bani, nu mai eşti tentat de banii statului”. Demnitarul mai declara aceluiaşi ziar că de mult nu mai ştie ce-i fac afacerile. „De o parte se ocupă nevastă-mea, de alta cumnaţii. Eu îmi petrec o mare parte din timp la minister şi vă spun că am ajuns până aici din pasiune”, mai spunea Anton. „De ce să ne ascundem după deget? Se poate spune că, dacă ai bani, nu mai eşti tentat de banii statului”, afirma Anton.  Asta să i-o spui lui Mutu, nene Marine. La numai doi ani după această declaraţie, în iunie 2011, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că s-a autosesizat din presă în legătură cu averea lui Anton şi că  a început verificarea acestuia. Până în prezent, ANI nu a dat însă niciun detaliu despre stadiul investigaţiei începute. Vom avea grijă noi presa să cerem ANI să ne pună la dispoziţie concluzia la care a ajuns în privinţa şeicului Rafo Oneşti, Marin Anton.

Jurnal PRESS

6 COMENTARII

  1. Banii i-a făcut când era la PDL,apoi în 2012 a trecut la PNL si s-a pus la adăpostL-am văzut si eu odată la TV,era intr-vie imensă,dar se pare ca via este mizilic fata de toată averea.

  2. Mai nou face lobby pe la PSD, este format dupa chipul si asemanarea lui Badalau, amandoi smecheri, imbogatiti din contractele cu statul, adica din banii nostri, niste impostori cu discursuri populiste. Astia ne-au furat de ne-au rupt si daca ii asculti ai impresia ca isi doneaza averile pentru saraci, in realitae isi bat joc de noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here