Dacă ar fi să întocmim clasamente privind numărul migranților care au încercat să treacă în mod ilegal frontiera , cu siguranță cazul următor ar ocupa primul loc. În data de 11.11.2014, ora 07.20, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, judeţul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion Renault Magnum, cetăţeanul cipriot Panaziotis C., în vârstă de 47 de ani, care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, varză, din Bulgaria pentru Germania.

În baza unei analize de risc, echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a efectuat un control amănunţit asupra autocamionului. Astfel, au fost descoperiţi 52 de migranţi ascunşi într-un loc special amenajat, printre marfa transportată.

Din  verificările efectuate, s-a constatat faptul că grupul era format din 52 persoane (2 femei, 11 copii şi 39 de bărbaţi), dintre care: 24 sirieni, 24 afganistani şi 4 irakieni.

În cadrul primelor cercetări, persoanele în cauză au declarat că au plecat în urmă cu aproximativ o lună din ţările de origine şi au ajuns în Bulgaria de unde au fost preluaţi de şoferul TIR-ului, având ca destinaţie Germania.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză doare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, cercetările continuând sub coordonarea procurorului de caz. (Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here