Alegerea de a construi un șemineu în casa ta implică și o doză mare de responsabilitate, din moment ce orice eroare de construcție poate avea urmări grave. Tocmai de aceea, sfatul peste care nu ar trebui să treceți este să apelați la ajutorul specialiștilor. Orice lucru important se face de către specialiști, deci recomandat este ca șemineul să fie construit de experți în domeniu. Detaliile tehnice, necesare unui șemineu, nu sunt cunoscute de oricine.

Când a venit momentul alegerii unui focar pentru semineu de calitate se ia în considerare următorul aspect: dacă este un focar cu simplă combustie sau un focar cu dublă combustie.

Acum explicăm pe rând ce înseamnă. Focarul cu simplă combustie își ia aerul de ardere dintr-o singură parte și anume prin cenușar, acolo unde are și clapeta de reglaj al aerului. Acest tip focar este mai iefnit ca cel cu dublă combustie. De menționat ar fi că: geamul trebuie șters aproape zilnic pentru că se afumă foarte repede.

Dacă alegerea se îndreaptă către un focar cu dublă combustie, să știți că este o alegere mai bună. Sistemul dublă combustie înseamnă că își ia aerul de ardere din două părți și anume: din cenușar (vechiul sistem) și prin pertele din spate al focarului, acolo unde există câteva fante de admisie al aerului rece preluat din spatele foacarului. Această dublă combustie ajuta la:  arderea completă a lemnelor, fără a rămâne cioturi după ardere. Cum vor rămâne dacă se alege prima variant de focar. Flacăra este mai proeminentă decât la varianta simplă, deoarece se produce o vâlvătaie în interiorul focarului.

Un alt aspect care trebuie știut este că focarele sunt de diferite dimensiuni, puteri calorice, design, iar materialul din care sunt confecţionate diferă de la model la model. Puţine persoane cunosc nevoile prioritare pentru care achiziţionează un şemineu modern sau clasic, cele două aspecte principale nefiind luate prea mult în calcul la alegerea acestuia. Vorbim aici despre partea estetică, randamentul crescut sau poate şi ambele. Un specialist în domeniu îți va spune despre diferenţele esenţiale care se găsesc între focarul de fontă şi cel de oţel cu şamotă.

Dacă focarul cu fontă se încadrează perfect în stilul iubitorilor de clasic, căptuşeală cu şamotă a focarului de oţel aduce o nuanţă elegantă care va schimbă complet imaginea încăperii în care este amplasat.

Focarul de fontă se încălzeşte într-un timp mai scurt de la momentul aprinderii focului, în timp ce focarul de oţel are o încălzire mai lentă, însă durabilă pe un timp mai îndelungat după stingerea focului. Focarul de oţel cu șamotă necesită mai multă muncă la întreţinere pe termen lung. De ce? Datorită samotei care este un consumabil ce necesită schimbare la o perioada de câţiva ani, din cauza riscului de spargere în momentul în care lemnele sunt puse pe foc sau chiar din cauza lemnelor umede arse în focar.

De ce să apelezi la specialist? Pentru că vei avea siguranța că șemineul este construit la cele mai înalte standarde de personal cu multă experiență, care va avea grijă ca șemineul tău să fie compatibil cu întreaga locuință. Pentru orice altă curiozitate sau întrebare, ALEGO, parte din grupul PEFOC.ro te așteaptă să îți răspundă și să îți ofere cei mai buni specialiști și cele mai calitative materiale pentru construirea unei sobe, cos de fum sau a unui șemineu! Sau poate te interesează o usa de semineu?  Cu Alego faci alegeri înțelepte!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.