În data de 25.11.2014, ora 02.00, în staţia comună Russe Triaj, echipa mixtă de control formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari a efectuat controlul de frontieră asupra unui tren marfar compus din 15 vagoane care transporta 18 semiremorci, încărcate cu textile din Turcia pentru o firmă din Germania. Procedând la verificarea trenului, poliţiştii de frontieră au constatat că prelata uneia dintre semiremorci este tăiată în partea superioară şi relipită pe interior. În urma controlului amănunţit efectuat asupra semiremorcii, au fost descoperiţi, ascunşi în aceasta, patru cetăţeni afgani, (2 adulţi şi 2 minori).

Persoanele  au declarat că sunt o familie (soţ, soţie, copil şi un nepot) şi au plecat în urmă cu o lună din Afganistan şi au ajuns în Istanbul –Turcia, unde au luat legătura cu un conaţional şi, contra sumei de 2.000 de euro de persoană, acesta le-a facilitat urcarea în garnitura de tren cu scopul de a ajunge în Germania.

Conform protocolului româno – bulgar, persoanele au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here