Senatorul PSD Niculae Bădălău a declarat, sâmbătă, înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN) de la Neptun, că o ordonanţă privind aministia şi graţierea unor fapte penale ar trebui discutată mai larg şi mai ales cu societatea civilă, el spunând că ar susţine un astfel de act normativ în sensul în care „să avem o justiţie corectă, independentă şi în care să nu mai fie interferenţa reală între instituţii”. El a susţinut că o astfel de ordonanţă ar însemna „un punct zero pentru români, un nou început”.Răspunzând unei întrebări, senatorul PSD a spus că ar fi de acord cu o astfel de ordonanţă, „dacă ar îndrepta lucrurile în România.”.

„În sensul în care să avem o justiţie corectă, independentă şi în care să nu mai fie interferenţa reală între instituţii şi în care să existe un punct zero în România. Poate terminăm totuşi discuţia asta pe partea  juridică, pe partea de abuzuri şi vom avea un nou început. Cu siguranţă aş susţine-o”, a declarat senatorul PSD. Întrebat dacă graţierea nu ar însemna intervenţia politicului în justiţie, Bădălău a răspuns: „Nu, ar însemna un punct zero pentru români şi ar însemna, cum să vă spun, un nou început, poate ne trebuie lucrul acesta atâta timp cât planează extrem de multe suspiciuni vizavi de abuzurile din justiţie”.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.