calugareni_header-450x282Târgul ce se desfăşoară în fiecare duminică în comuna Călugăreni, pune la dispoziţie cumpărătorilor o gamă variată de produse, de la fructe, legume, cereale şi produse lactate şi din carne, la produse nealimentare (covoare, cosmetice, articole de îmbrăcăminte şi chiar obiecte funerare).

Este un târg în care, putem spune, fără a exagera deloc, că se poate găsi aproape orice, iar cumpărătorii sunt atraşi de preţurile mult mai mici ale produselor, faţă de cele practicate în pieţele şi magazinele din oraş, pentru că marfa este vândută direct de producători, la care se adaugă şi avantajul prospeţimii produselor (la fructe şi legume), în condiţiile în care acestea sunt aduse direct din grădinile comercianţilor-producători şi expuse spre vânzare. Numeroşi bucureşteni, spre exemplu, preferă să îşi facă piaţa săptămânal la acest târg, mai ales că distanţa faţă de capitală nu este foarte mare.

În rândurile următoare, vă prezentăm cu sprijinul Primăriei Călugăreni, respectiv a primarului comunei, Marin Voinea o listă de preţuri la cele mai căutate produse de sezon şi nu numai, ce pot fi regăsite din belşug în Oborul de la Călugăreni, pentru a vă convinge singuri dacă într-adevăr aceste preţuri diferă, în sens pozitiv, faţă de cele ale intermediarilor din pieţele din oraş şi dacă, astfel, merită deplasarea până la Călugăreni pentru cumpărături.

Roşii – 1-2 lei/kg

Castraveţi – 2,5 lei/kg

Vinete – 2 lei/kg

Cartofi – 1,2 lei/kg

Ceapa – 2 lei/kg

Morcovi – 2 lei/kg

Ardei capia – 4,5 lei/kg

Varza – 1 leu/kg

Ţelina – 2-3 lei/bucata

Dovlecei – 0,50 bani/bucata

Struguri – 7 lei/kg

Pepeni – 1 leu/kg

Caise – 4 lei/kg

Piersici – 2,5 lei/kg

Ouă – 0,50 bani/bucata

Brânză – 15 lei/kg

Păstrăv – 19,99 lei/kg

Scrumbie – 19,99 lei/kg

Somn – 16,99 lei/kg

Crap – 14,99 lei/kg

Grâu – 12 lei/dubla

Orz – 12 lei/dubla

Porumb – 14 lei/dubla

Uruiala (amestec de porumb, grâu şi orz) – 12 lei/dubla

JURNAL