policedogbite1326224326-1351753739La scurt timp după ce publicația noastră a scris despre faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins definitiv, pe data de 26 noiembrie, cererea ONG-ului Vier Pfoten de a suspenda normele de aplicare a Legii 258/2013, care permite eutanasierea câinilor fără stăpân și, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu, a făcut câteva precizări în legătură cu acest subiect, la ultima sa conferință de presă: Aș vrea să transmit cetățenilor că nu vom merge acum să omorâm câini pe bandă rulantă. Municipalitatea nu a recurs la măsura eutanasierii nici înainte de suspendarea HG nr. 1059/2013, alegând să încheie un parteneriat cu un ONG din Germania, care a asigurat hrana, asistența medicală, sterilizarea și microciparea câinilor din adăpost și a facilitat adopția acestora. Totodată, municipalitatea a extins numărul de locuri din adăpost. Cele două entități partenere depun în continuare eforturi pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân. Astfel, zilele acestea organizația germană va cumpăra o hală mare pe care o va amenaja și autoriza pentru a adăposti peste 200 de câini agresivi din adăpost, iar Primăria va extinde adăpostul cu alte 270 de locuri, a declarat edilul.

        Acesta a vorbit și despre o mai veche problemă care a împiedicat până acum reducerea numărului de câini fără stăpân de pe străzile municipiului, și anume faptul că haite de câini sunt aduse din alte zone ale țării și județului și abandonate pe teritoriul municipiului. Barbu este de părere că acest fenomen va înceta odată cu adoptarea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care se dă liber la eutanasieri. De asemenea, el consideră că pentru rezolvarea problemei câinilor și evitarea eutanasierii acestora este nevoie de implicarea activă a mai multor factori, în special a asociațiilor de protecție a animalelor: Vreau să înțeleagă acele asociații că au și răspunderi în acest moment și dacă vor cu adevărat să rezolve această problemă trebuie să se implice cu forțe enorm de mari în realizarea adopțiilor. (…) Eu înțeleg, sunt oameni care vor să sprijine adopția, sunt oameni care sunt iubitori de animale, dar trebuie să se și implice. Doar municipalitatea nu poate, pentru că municipalitatea trebuie să respecte părerea și decizia tuturor cetățenilor, nu doar a unui segment, a conchis primarul Nicolae Barbu.

Precizăm că Legea 258/2013 dă posibilitatea de acum  primăriilor din toată țara  aplicării acestei legi şi la eutanasierea câinilor fără stăpân în termen de 14 zile de la capturare, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi.

(Teodora NICOLAU) 

 

 

 

2 COMENTARII

    • Dar și eutanasierea salvatorilor de la”#Colectiv”,adică a pompierilor și medicilor,fiindcă așa stă bine unor indivizi”frumoși și liberi”,adică a unora care n-au făcut nimic la viața lor,cum apare vreo bulibășeală orchestrată de urmașii celor cu petlite albastre,hop și ei,ies din vizuini și profită de tragedia și durerea altora pentru a obține diferite privilegii cum au făcut și unii autoproclamați revoluționari la 1989!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.