Deși mii de bucureșteni au luat cu asalt Clujul, ca să participe la Untold-ul de anul ăsta, unul n-ar fi recunoscut  că e din Capitală. Bucureștenilor efectiv le era jenă să spună că stau într-un oraș cu Gabi Firea primar, așa că se pretindeau giurgiuveni, piteșteni sau chiar ploieșteni. ”Mai bine ploieștean decât din orașul cu șapte primari pesediști, dracului”, se explica un bucureștean.

Alții, în schimb, pur și simplu şi-au reactivat accentul moldovenesc de Buzău, Brăila sau Galați și au scăpat de grija de a fi bănuiți că-s bucureșteni. Dealtfel, expresia ”pi şini faşi tu bucureștean, uăi?” a fost  una dinre cele mai populare în Cluj în  zilele UNTOLD.

”Păi plm, aici în Cluj ai Electric Castle, Jazz in the Park și Untold, iar în București o avem pe proasta de Firea, care vrea să ne facă festival de muzică populară, Pasărea măiastră”, se plângea un bucureștean. ”Noi nu o să avem un festival demn de o capitală europeană, ci un festival care se potrivește la țară, ca să se simtă bine țăranca de Bacău cu buletin de Voluntari.”

(sursa: timesnewroman.ro)

1 COMENTARIU

  1. Cu respect,socot ca giurgiuvenii ar trebui sa fie preocupati mai mult de primarul orasului lor,si sa-i lase pe bucuresteni sa o aprecieze pe aceea care este in prezent primarul general al Capitalei,care a obtinut un numar de voturi semnificativ,respectiv ca numar fiind pe locul doi dupa presedintele tarii.Parerea unor indivizi care nu au nimic de-a face cu democratia nu poate fi extrapolata la intreaga populatie a unui oras de 2 milioane de locuitori,dupa cum parerea unui giurgiuvean nemultumit de primarul Barbu,nu poate fi extinsa la cei 73000 de locuitori ai orasului Giurgiu. Daca dv. credeti ca vreun bucurestean care se respecta debiteaza asemenea mizerii ca individul citat intr-o fituica anonima,este treaba dv.,dar nu crede nimeni asa ceva.
    Cu respect,un bucurestean originar din Giurgiu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here