Sâmbătă 1 noiembrie, poliţiştii Postului de Poliţie Letca Nouă au fost sesizaţi de către reprezentantul unei societăţi de pază cu privire la faptul că agenţii de pază au surprins în apropierea unui parc petrolier, 3 persoane care aveau asupra lor mai multe ţevi de sondă. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, ocazie cu care au fost identificaţi trei tineri, D. A., de 19 ani, din comuna Potlogi, judeţul Dâmboviţa, P. T., de 21 ani, din comuna Bucşani, judeţul Giurgiu şi D. G., de 14 ani, din comuna Clejani, judeţul Giurgiu, poliţiştii stabilind că aceştia s-au deplasat cu  o căruță  din localitatea Clejani, în zona Parcului 3- Bălăria, de unde au furat 8 ţevi metalice, în lungime de 4,5 metri fiecare. Cei trei tineri sunt cercetaţi în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

O zi mai râtârziu, duminică,  2 noiembrie, chiar în ziua votului,  poliţiştii Postului de Poliţie Stăneşti din cadrul Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Giurgiu, au fost la rândul lor  sesizaţi de către M. A., un bărbat din comuna Stăneşti, judeţul Giurgiu, cu privire la faptul că în noaptea de 1/2 noiembrie,  persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei sale şi i-au sustras un cazan de  aramă. În urma cercetărilor efectuate   desfăşurate de poliţişti a fost identificat E. M. I., de 18 ani, din comuna Stăneşti, judeţul Giurgiu. Acesta a pătruns în curtea locuinţei lui M. A., de 87 ani, prin escaladarea gardului, iar din bucătărie i-a furat un cazanul de fabricat ţuică, din aramă, având capacitatea de 60 litri,  prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1.000 lei. Tânărul este acum cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. (Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here