La sfârşitul săptămânii trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, Donma G., cetăţean turc în vârstă de 43 ani, posesoare de paşaport turcesc şi titlu de şedere eliberat de autorităţile germane.

Cu ocazia controlului de frontieră, lucrătorii  de frontieră  au constatat că persoana în cauză deţine două arme cu aer comprimat marca GAMO calibru 4,5mm şi EKOL FIRAT MAGNUM calibru 9mm, precum şi 71 cartuşe GECO calibru 9mm. Femeia nu a putut prezenta autorizaţia de introducere în ţară a armelor neletale şi a declarat faptul că nu avea cunoştinţă despre documentele legale necesare la trecerea frontierei.

Armele şi muniţia în valoare de 550 lei au fost reţinute în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele cetăţenului turc au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.