Sâmbătă  17 martie, în sala mică a Teatrului ”Tudor Vianu” din Giurgiu, directorul acestuia, Cosmin Crețu a deschis seria de întâlniri ale giurgiuvenilor ( persoane publice) cu giurgiuvenii , alegând  o temă extrem de provocatoare : ”Provinciali și Provincialismul”.

 Invitați la dialog au fost părintele  Tudor Georgian Bogdan, parohull Bisericii ”Buna Vestire ” din Giurgiu (printre puținele locașuri de cult din țară ce a primit apelativul de „Biserica  Tinerilor”), profesorul  de psihologie Gigi Velicu și Ionel Mogâldea,   ofițer psiholog  în cadrul Penitenciarului de Maximă siguranță Giurgiu.

 În sală, printre cei ce au dorit să ia parte la aceste discuții , s-au regăsit actori ai teatrului, jurnaliști din presa locală, elevi de liceu, cetățeni ai orașului.

După ce actorul și regizorul Cosmin Crețu a explicat  care este înțelesul termenului provincial/provincialism cu ajutorul DEX-ului, discuțiile au decurs într-o notă dinamică, încercându-se, dincolo de stabilirea  unor arhetipuri,  găsirea unor moduri de eliberare a individului (definit așa măcar din punct de vedere toponimic), de această etichetă  ce deseori devine  pentru marele public un motiv de frustrare.

Profesorul Velicu a fost de acord cu faptul că ”provincialul” priveşte întotdeauna de sus, având convingerea că niciun loc nu îl merită și că privirea semeaţă şi-o rezervă, evident, obligatoriu pentru sine.

 Cei prezenți au fost în general de acord cu faptul că ”provincialitatea” este  de multe ori   o stare pe care fiecare dintre noi și-o crează la un moment dat.

Ne naştem în mod fatal provinciali, urmând ca, ulterior, să cucerim centrul. Până la urmă, strict cultural, centrul şi provincia nu există decât în noi, în codul nostru mentalitar. Doar noi, prin natura fantasmelor noastre, dăm acestor insularităţi subiective contur, fiinţare. După cum tot noi, printr-un plus de rigorism intelectual-moral, le putem anula existenţa. Timpul, cu judecata lui de apoi, va reaşeza şi re-semnifica harta împlinirilor şi a eşecurilor.

Credinţa, cultura înaltă pot face, în forme specifice, dar în profundă simbioză, dintr-un individ plebeu şi periferic capitala spiritului uman.

Îl pot plasa pe acesta în centrul tuturor centrelor. Individul singur îşi poate hotărî, în bună măsură, locul de plasare culturală în acest mişcător teren.  Provincialismul se poate naşte chiar în momentul în care credem, cu prea mare certitudine, că suntem plasaţi, culturaliceşte, suficient de central.

Provincialismul ţine nu de loc, ci de spiritul locului. Provincia este conform multora dintre comentatorii acestor vremuri, suma proiectelor noastre ratate.

Constatăm în același timp că ”Provincialul” se plictiseşte foarte repede de cultură. El ar vrea doar gloria culturii, nu şi travaliul ei. Ca atare, acesta devine prea repede „doct”. Lui îi sunt suficiente doar infatuările (savante, genialoide) manifestate pe spaţii mici, orăşeneşti, judeţene.

Întâlnirea a oferit ocazia de a afla cu ajutorul invitaților cum sprijină Biserica, Școala și nu în cele din urmă societatea civilă eliberearea individului de acest complex.  

Ca o primă concluzie am înțeles că deși poți evita provincialismul din provincia interioară nu poţi fugi, nu te poţi exila. Chiar şi tăcerile se rostesc, la margine, cu altă elocvenţă, nu-I așa?

După cum spunea unul dintre participanții la dialogul de sâmbătă după amiaza, ”provincialitatea” (în sens cultural) este doar o chestiune de plasament pe scara autenticităţii şi valorii.  

”Provincialitatea” face din valoare un moft şi din corectitudine o glumă în timp ce Provincia (ca şi centrul) nu este un anumit loc, ci o anumită angoasă,  conform  părerilor celor prezenți la discuție.

În finalul dialogului extrem de interesant de sâmbătă, s-a conchis faptul că limitele provinciei, ca şi mirajul centrului, se află doar în creierul și sufletul celui ce încearcă să se poziționeze axilogic în acest spațiu.

Nu există provincie din care să fugim şi nici centru în care să ajungem. Asta pentru că nimeni nu poate fugi cu adevărat de el însuşi. Ratarea sau reuşita nu ţin de spaţiu, de timp, ci de felul cum ştim să le anulăm, asumându-ni-le totodată. Ele sunt mai degrabă probe de parcurs, de-a lungul întregii vieți și nicidecum ni țin  de un propriu destin.

Întâlnirea din cadrul Teatrului  Tudor Vianu , este o inițiativă pe care o salutăm și care promite, așa cum declara directorul Teatrului, Cosmin Crețu, pentru urrmătoarele ediții, teme la fel de incitante ca cea de sâmbătă. Pentru aceasta însă , cei interesați pot veni cu propuneri , adresându-se la  casieria  Teatrului, sediul redacției cotidianului nostru, celorlalte forme de media de pe plan local,  parohului Georgian sau profesorului Gigi Velicu.   

(Florian Tincu)