1 (2)Un număr de  23 cetăţeni afgani au fost depistaţi duminică  în timp ce încercau să intre ilegal în România folosind metoda ascunsului printre legume și fructe.

 Luni   25 mai , în jurul orei 19.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat (judeţul Dolj), s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui camion marca Volvo, un cetăţean polonez care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, cartofi din Grecia pentru Polonia.

          În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră au procedat la verificarea amănunţită a mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul marfă, au fost descoperite ascunse într-un spaţiu special amenajat, printre marfa transportată, şapte persoane de sex masculin.

In cadrul primelor verificări, s-a stabilit  faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni afgani cu vârste de 16 şi 17 ani. La cercetări, tinerii au declarat că au plecat din ţara de origine în urmă cu câteva zile, pe ruta Turcia-Grecia-Bulgaria, urcându-se în camion într-o parcare în Grecia, fără ştirea şoferului. Cei in cauza au mai declarat ca intenţionau să ajungă în Germania şi Elveţia si au plătit unei persoane a cărei identitate nu o cunosc, fiecare câte 1500 de euro.

         Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, migranţii, şoferul şi mijlocul de transport au fost predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Precizăm că duminică, 24 mai , poliţiştii de frontieră din P.T.F. Calafat au mai descoperit douăzeci şi trei de cetăţeni afgani, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunşi în doua TIR-uri, printre pepeni verzi, respectiv cartofi.

 (Jurnal)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here