„Pentru a putea lupta împotriva ignoranţei, pentru a putea deveni un reper moral şi o ancoră a statului de drept, universităţile româneşti trebuie să aibă o reputaţie solidă, bazată pe un nivel ridicat de credibilitate. Ani de-a rândul această credibilitate a fost zguduită de o serie de scandaluri de plagiat. Din nefericire, chiar şi astăzi găsim scuze pentru a nu avea o bază de date publică a lucrărilor de doctorat.

(…) Nu este de acceptat să ne batem joc de eforturile lor pentru a proteja reputaţia personală a unui număr de indivizi care şi-au dorit un titlu academic pentru care nu au fost realemente pregătiţi. a declarat Klaus Iohannis.

La un moment, după intrarea României în UE,   a intervenit obligativitatea ca cei ce deţin posturi importante de conducere în organigrama instituţiilor de stat să fie absolvenţi de studii superioare.  A fost momentul în care s-au înfiinţat Universităţi pe bandă rulantă, ce au pregătit studenţi la normă, un exemplu elocvent fiind proverbiala Universitate  “Spiru Haret”.

Odată cu această inflaţie de diplome de absolvenţi au apărut şi solicitările de diplome de doctorate ce au generat ulterior (anul 2010) un scandal uriaş ce continuă şi astăzi.

În toată această perioadă numeroşi politicieni,  unii dintre ei giurgiuveni,  şi-au obţinut diplomele , iar alţii doctoratele.

În acest context iată ce îmi povestea, nu de mult, un fost şef al unei instituţii importante din Municipiul Giurgiu.  Acesta îmi spunea că unul dintre vicepreşedinţii instituţiei vizate, membru al unui partid important pe plan judeţean, urma să îşi ridice diploma de absolvire al unei facultăţi din Capitală, document ce îl menţinea în funcţia pe care fusese cocoţat.

Întrebat de un coleg de birou ce facultate a terminat , acesta a răspuns că diploma pe care trebuie să o ridice este de jurist, în consecinţă individual urmase Facultatea de Drept. A doua zi, solicitat de acelaşi coleg să îi arate diploma obţinută, acesta i-a înmânat una pe care, la rubrica “specializare” scria: ECONOMIST! 

Intrigat , omul şi-a întrebat colegul: – Păi nu ziceai că ai terminat Dreptul…? Fără a da prea mare importanţă întrebării , proaspătul absolvent de Universitate a răspuns cu nonşalanţă: – Ba da , dar până la mine s-au terminat alea de jurist şi mi-au dat una de economist, că oricum nu contează…!?” Un caz ce amicul meu  jură că este real.  Şi atunci de ce ne mai mirăm de atâtea plagiate?

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, în dosarul penal deschis de Parchetul General, în care se fac cercetări pentru acuzaţii de plagiat, mărturisea sincer atunci când a fost întrebat de ce a plagiat: Mi s-a părut o chestiune interesantă şi, dacă poţi s-o faci, toată lumea o făcea”, a spus Robert Negoiţă, care a acreditat ideea că plagiatul doctoratelor devenise chiar o modă la acel moment.

Doctor al Academiei de Poliţie, Negoiţă a fost pus pe lista celor care sunt acuzaţi că nu ar fi primit pe drept titlul ştiinţific. Ministerul Educaţiei a anunţat că Secretariatul tehnic al CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, punct de vedere în care se constata plagiatul în cazul lucrării de doctorat a lui Robert Negoiţă şi se recomanda retragerea titlului de doctor.

La rândul său, Robert Negoiţă a declarat că singurul său regret este că s-a lăsat tentat, în trecut, de această “modă” a titlurilor academice.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here