Cu privire la cazul testat pozitiv cu noul coronavirus din cadrul Instituției Prefectului – județul Giurgiu vă aducem la cunoștință faptul că, persoana în cauză își desfășura activitatea într-un birou în care nu mai erau și alte persoane. Pe parcursul exercitării atribuțiilor de serviciu, persoana în cauză nu a avut contact direct cu o durată mai mare de 15 minute și la distanță mai mică de 2 m, potrivit normelor în vigoare,  cu nicio altă persoană din cadrul instituției.

Mai mult, persoana care a fost testată pozitiv se afla în concediu legal de odihnă din data de 25.08.2020.

Menționăm că a fost demarată ancheta epidemiologică.

Totodată, vă comunicăm faptul că tot personalul din cadrul Instituției Prefectului – județul Giurgiu a respectat și va respecta în continuare măsurile de protecție recomandate de autorități (mască chirurgicală, utilizarea dezinfectantului, spălat des pe mâini, etc.)”, se arată în comunicatul transmis, cu puțin timp în urmă, de către prefectul județului, Aneta Matei. 

(Jurnal)