În urmă cu mai bine de o lună, când am stat ultima oară de vorbă cu primarul comunei Prundu , Cătălin Corbea,acesta  ne vorbea despre proiectele sale, mai toate bazate pe programe europene GAL  (Grup de Acţiune Locală ) . Unul dintre acestea este cel privind cei 3,5 kilometri de modernizare prin asfaltare a drumurilor comunale din localităţile Prundu şi Puieni, care la acea dată erau realizate în proporţie de 80% . Despre modernizarea prin asfaltare a 7 străzi din comunitatea de romi din comuna Prundu, primarul Corbea  spunea că proiectul respectiv fusese început de doar o lună de zile. Ei bine, cu toate că a fost foarte prins cu buna organizare şi desfăşurare a celor două tururi ale alegerilor prezidenţiale , Cătălin Corbea şi-a făcut timp și  pentru definitivarea celor două proiecte…Așa că acum, acolo unde până mai ieri oamenii înotau în noroi, până la genunchi, acum se pot mândri cu o stradă proaspăt asfaltată , mai ceva ca la oraş, cu trotuare şi borduri.

Cu modestia-i recunoscută primarul Cătălin Corbea ne spunea că promisiunile se fac tocmai pentru a fi onorate. Le promisese prundenilor că până se va strica timpul va încheia lucrările începute şi uoite că le-a terminat. Dacă toţi oamenii politici şi-ar respecta în același mod, promisiunile,  România ar deveni probabil un paradis european. Dar cum paradisul este utopic…va trebui să mai așteptăm o vreme. Întrebat dacă iarna îl va lua pe nepregătite,primarul Corbea a zâmbit , înțelegând repede capcana, după care ne-a spus  : Nici în această iarnă, ca de altfel în toate iernile de până acum,  nu vom fi luaţi pe nepregătite. Acum, ca şi atunci ne-am pregătit din timp cu revizia utilajelor;  dispunem de suficient, ba pot spune chiar puţin în plus, material antiderapant şi deja ne-am creat un stoc de carburanţi şi lubrefianţi necesari bunei desfăşurări a activităţii odată cu căderea primilor fulgi de zăpadă”. Și dacă tot a fost vorba despre promisiuni onorate, ne-am despărţit de primarul Cătălin Corbea, din comuna Prundu tot cu o promisiune, aceea  că vom reveni de îndată ce aici se va așeza zăpada. (I.C.MANDU)

 

,

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here