pasaport_biometricOdată cu intrarea în vigoare a Legii 1/2017 (renumita lege a eliminării celor 102 taxe), şi costurile pentru un paşaport, fie că vorbim de unul electronic sau de unul temporar, s-au modificat, în sensul că nu se mai percep o serie de tarife suplimentare.

Vorbim aici despre eliminarea  taxei pentru serviciul prestat, în cuantum de 22 de lei, ce intra în componenţa taxei de paşaport (pentru toate tipurile de paşaport – electronic cu valabilitate de 3 sau 5 ani, precum şi temporar), tariful suplimentar în cuantum de 100 de lei ce  intra în componenţa taxei pentru paşaportul temporar, şi taxa pentru eliberare de adeverinţă în valoare de 22 de lei.

În aceste condiţii, începând cu 1 februarie, taxa pentru paşaportul simplu electronic cu valabilitate de 5 ani, eliberat pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani, a devenit 258 de lei (faţă de 280 de lei), taxa pentru paşaportul simplu electronic, valabil 3 ani, eliberat pentru copiii sub 12 ani, a devenit 234 de lei (faţă de 256 de lei), taxa pentru paşaportul simplu temporar, valabil un an de zile, a devenit 96 de lei (faţă de 218 lei), iar taxa pentru eliberare adeverinţă a devenit 0 lei, de la 22 de lei, anterior datei de 1 februarie.

De la începutul anului până în prezent, la Giurgiu s-au înregistrat un număr de 486 de cereri de eliberare paşaport: 200 pentru paşaport electronic şi 286 pentru paşaport temporar.

(Jurnal)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here