APDF-calendare-si-agende

 Foto: Sediul Companiei Naționale APDF SA din Portul Giurgiu

 

”Aici este locul lui Cristian Matei pentru că a dus la dezastru APDF GIURGIU…” scria recent un cititor pe pagina sa de face-book, însoțind cinic, textul,  cu imaginea unei celule de închisoare. Autorul mai suținea faptul că acest  dezastru a fost făcut ” cu largul concurs al organelor ierarhice superioare care , prin neimplicare, au girat hoția și distrugerea singurei companii naționale din Județul Giurgiu …”  În acest fel începea  comentariul la care ne referim  a numitului Dragoș Andrei. Evident că știrea ne-a frapat și ne-a provocat  totodată să demarăm o anchetă jurnalistică din care să aflăm ce este adevărat din această informație care poartă forma unui denunț, și despre care în final am constatat că nu este altceva decât o…Dar hai să descifrăm puțin ițele acuzelor autorului  comentariului  tendențios,  împreună cu conducerea Companiei CN APDF SA Giurgiu, căreia ne-am adresat și care și-a arătat disponibilitatea de a lămuri toate  aceste aspecte.

În deschiderea comentariului  se făcea referire la faptul că directorul CN APDF , Cristian Matei, si-a permis sa plece in turul Europei intr-un sejur de 11 zile cu autocarul insotit de 8 persoane (dintre care DOI SOFERI SI DOUA SECRETARE), supunând compania la un efort financiar uriaș de cca 250.000 lei noi (2,5 miliarde lei vechi). Autorul se mai întreba și: De unde a provenit diferenta uriasa de bani pentru deplasare in conditiile in care tu ai aprobare doar pentru a cincea parte si , mai ales, cum ai avut tupeul sa-i cheltui neavand aprobarea CA?

Și iată acum care este explicația, dovedită cu documente a acestei escapade aparent costisitoare:  Plecarea la Roterdam cu 6 persoane și nu cu 8 a avut în componență pe directorul executiv, pe directorul economic, un inginer tehnic din portul Severin,  un reprezentant  al Consiliului de Administrație în persoana av. Crina Stoianovici  și doi șoferi. Unde sunt atunci, secretarele ?  S-a optat pentru formula cu cei doi șoferi din cauza drumului lung, cu o mașină  care a costat Compania 50 E/zi  pentru intervalul de 9 zile, costul rezultat, incluzând și  carburantul , sitându-se sub prețul biletelor de avion. Suma aprobată în CA a fost în jurul a 12.000 de euro. Cu mult sub suma avansată de autorul  materialului , pentru că oricum nu se putea cheltui mai mult decât suma alocată . De precizat că diurna celor 6 persoane a fost de 4.320 de euro, restul acoperind prețul de cazare.  Și din nou se observă că  s-a cheltuit  mult mai puțin decât s-a alocat.   

Și tot autorul comentariului îl întreba pe directorul CN APDF  : Cum ti-ai permis inconstientule sa pleci la plimbare cand compania este pe butuci?

Iată care a fost  reacția conducerii Companiei la această acuză:

Salariații și-au primit salariile complete și la zi, deși unii dintre ei nu prea și-au îndeplinit atribuțiunile de serviciu,  ba chiar  au mai băgat și bețe-n roate…după cum se observă.

Autorul afirmă și faptul că APDF-ul ar avea la acest moment  sechestru pus de ANAF pe toate activele, pentru restante la statul roman de aproximativ 90 de miliarde de lei vechi (2 milioane de euro), făcând chiar un apel la noul Ministru al Transporturilor Dan Marian Costescu. Iată ce răspunde Compania cu privire la acest aspect:

Nu sunt 90 de miliarde, ci mult mai puține , datorii de doar 5 miliarde lei vechi…În acest timp Compania are de încasat,de la clienți, aproximativ 1 milion de euro! Asta vi se pare că seamănă a societate pusă pe butuci? Mai mult de atât, Compania se află  de 3 luni pe profit!

Autorul materialului de pe face-book mai  susține: Azi compania inregistreaza datorii cumulate de aproximativ 2 milioane de euro avand sechestru asigurator pus de ANAF pe aproape toate activele care in perioada imediat urmatoare vor fi scoase la vanzare. Deja o parte din active au fost vandute…angajatii gasindu-se in imposibilitatea de a-si mai putea desfasura activitatea.

La această acuzație iată ce răspunde  Compania: Niciun activ nu  se poate vinde fără Hotărârea AGA și fără să treacă prin Comisia de privatizare  a Ministerului Transporturilor.

Dragoș Andrei, presupusul autor al materialului, care la rândul său, după cum am constatat , a preluat această informație după niște link-uri  de pe Internet, se adresează în final după cum el însuși recunoștea : (…) Anexez cele doua link-uri care dovedesc scoaterea la vanzare bucata cu bucata a CN APDF SA Giurgiu.

Reprezentanții Companiei ne-au mărturisit însă că alta este miza acestui denunț , și că foarte curând vom afla și motivele pentru care grupul din care face parte și autorul articolului , ce folosește un pseudonim,  dorește îndepărtarea directorului Companiei, Cristian Matei.  Noi vrem să adăugăm faptul că o Decizie definitivă  ce a dat câștig de cauză CN APDF Giurgiu , în procesul cu o societate din municipiu,  ar putea arunca în aer cât de curând  credibilitatea unor importante personalități politice locale, dând naștere unui adevărat scandal…

Așteptăm acum ca acest Dragoș Andrei să ne contacteze acceptând o întâlnire cu reporterul nostru  de investigații pentru a confrunta documentele deținute de noi cu cele deținute de el pentru a putea stabili adevărul în cazul de față. Până atunci dați-ne voie să considerăm materialul on line publicat  o înșiruire de supoziții și de denigrări fără niciun fel de acoperire. Iată de ce în numele  adevărului  ce trebuie făcut  cunoscut publicului vă așteptăm cu probe ce ar putea să vă susțină acuzațiile,  și pe noi să ne contrazică.

 (Jurnal)

***Atragem în același timp atenția tuturor celor ce lansează în mediul virtual tot felul de comentarii nefundamentate,  că recent  Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât  următoarele:  profilul personal de face book are un caracter public , iar pentru orice acuzație neprobată se poate  răspunde penal sau civil !

 

2 COMENTARII

  1. Domnule Florian Tincu,
    Am apreciat si apreciez mult obiectivitatea si impartialitatea publicatiei dvs. De cele mai multe ori anchetele jurnalistice pe care le-ati efectuat, au pus in evidenta chiar inaintea organelor specializate,ilegalitati si abuzuri savarsite de profitorii vremurilor noastre.Tocmai de aceea nu pot sa-mi dau seama cum puteti sa inghititi pe nemestecate minciunile care va sunt servite de un specimen din categoria amintita mai sus, care se foloseste de publicatia dvs. pentru a escamota adevarul.
    Da,dle. Tincu. APDF-ul este adus in faliment de omul lui Badalau .Datoriile companiei sunt de aproape 80 miloane de lei noi,activele companiei sunt sub sechestru ANAF si scoase la vanzare,contributiile pentru salariati la bugetul asigurarilor sociale si de sanatate sunt neplatite de aproape doi ani si de doi ani, nu sunt platite diferentele la salarii pentru cca.100 de salariati. La Roterdam au plecat 8 persoane ,directorul general ,amanta directorului general si ca paravan ,directorul de la Severin, actualul inca presedinte de sindicat,omul de casa al directorului general ,un agent portuar de la Moldova Veche ,o membra a cons.de adm. si cei doi soferi. Scopul acestei deplasari a fost satisfacerea placerilor dlui.Matei, pentru ca aceasta plimbare nu ajuta cu nimic APDF-ul .Pentru aceasta ,in loc sa se plateasca datoriile fata de salarati ,combustibilul pentru iarna sau cheltuit si putini bani pa care ii mai avea compania in cont. Nu stiu cine este Dragos Andrei ,dar in mare masura afirmatiile sale sunt adevarate si speram ca si solicitarea sa catre ministru si organele specializate ale statului sa fie luata in seama.Domnule Tincu, va asteptam sa ne oferiti in continuare dovada aceluiasi mod obiectiv si impartial cu care ne-ati obisnuit ,dvs .si publicatia pe care o conduceti.

  2. M-am obisnuit deja cu sintagma ultra cunoscuta „Tu bate cuiul pentru ca in caz ca-l scoate, tot ramane gaura”. Cam asta inteleg eu ca se intampla aici. Unul, Dragos Andrei, banuiesc ca-i pseudonim, la adapostul anonimatului oferit de minunata inventie, a 8 minune a lumii, internetul, da verdicte impartind legea dupa bunul plac, bagand deja pe unul la puscarie, cu convingerea aluia de i-a aparut Maica Domnului aievea cand se ducea cu caldarea la fantana si care i-a spus sa imprastie credinta si lumina. Nu tu documente, nu tu o stenograma, astea-s la moda acum, nici macar un nume real. Pe vremuri astia aveau o denumire, turnatori. Unii turnau din spirit muncitoresc – comunist, altii pentru bani si avantaje, altii doar de idioti. Personal nu stiu unde sa-l incadrez pe respectivul Andrei dar un fapt e clar, bate campii. Nu cunosc eu ce se intampla acolo si nici n-am cucunostinta de activitatile si afacerile care se fac la institutia asta dar eu cred ca normal ar fi ca unul care vrea adevar sa iasa-n fata, cu pieptul inainte si cu tolba plina de dovezi si daca are dreptate, cinste lui iar daca nu este decat un delator infect, sa plateasca pentru denunt calomnios. Ceea ce mi se pare cu adevarat periculos este propagarea acetui fenomen demn de dispret in care oricine poate spune orice tampenie mincinoasa urmand ca subiectul infierarii lui sa se dezvinovateasca. Ca faci un comentariu, ca iti expui o parere, este una dar sa afirmi cu tarie ca un om merita sa faca puscarie, ca a furat sau omorat pe cineva fara ca tu sa-ti dezvalui macar identitatea, nu poate decat sa-mi provoace dezgust. Presupunand ca redactia dumneavoastra a facut aceasta ancheta, corect si impartial, cereti imperativ ca si domnul Andrei si domnul de dinaintea mea, sa se prezinte la redactie si sa va inmaneze documentele care sa le sustina spusele. Admit chiar ca dumneavoastra sa le pastrati anonimatul fata de noi, publicul, cu conditia de a le cunoaste adevarata identitate pentru ca in caz contrar, sa fie deferiti justitiei si a raspunde pentru afirmatiile lor. Toti trebuie sa suporte consecintele faptelor lor, absolut toti, acel director daca a delapidat sau distrus o companie de stat sau cei doi domni daca au mintit si nu pot dovedi ceea ce afirma. Va avertizez, stimata redactie, ca orice alta actiune va va pune intr-o lumina defavorabila si pana la elucidarea acestui caz, orice comentariu acuzator fara probe clare, nu trebuie postat online doar de dragul liberei exprimari pentru ca asta nu e libera exprimare ci devalmasie mincinoasa. Doamne ajuta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here