parcare_45803300Printre proiectele de hotărâre pe care aleşii locali le vor dezbate şi aproba în cadrul unei proxime şedinţe ordinare, se numără şi cel privind la Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare în parcările de domiciliu/reşedinţă sau sediu/punct de lucru din municipiul Giurgiu.

Conform Raportului de specialitate deja întocmit, la capitolul Argumente de oportunitate, se specifică că în decursul anilor precedenţi au fost depuse mai multe solicitări din partea cetăţenilor municipiului Giurgiu, în vederea închirierii sau atribuirii unor locuri de parcare destinate parcării de domiciliu sau sediu/ punct de lucru. Având în vedere necesitatea rezolvării cât mai rapide şi eficiente a locurilor de parcare din municipiul Giurgiu, se urmăreşte implementarea unui regulament care să stabilească cadrul legal pentru administrarea acestor locuri de parcare, în conformitate cu reglementările, cu modificările şi completările ulterioare prevăzute de legislaţia în vigoare, se mai menţionează în documentul citat.

De asemenea, în Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare menţionate, se precizează o serie de condiţii pe care proprietarii/ utilizatorii de autoturisme trebuie să le îndeplinească:

– autoturismele pe care le deţin să aibă masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, iar persoanele în cauză, fie că sunt fizice sau juridice, trebuie să fie proprietare ale unor apartamente în imobilele arondate acestor parcări. 

– În ceea ce priveşte preţul de pornire al licitaţiei ce se va organizarea pentru atribuirea locurilor de parcare, acesta îl reprezintă taxa stabilită prin Hotărârea de Consiliu Local, respectiv 185 lei/ an, pentru anul 2017.

Abonamentele de parcare, ale căror costuri se vor achita la Direcţia de Impozite şi Taxe Locale, asigură folosirea locului de parcare de la ora 16.00 până la ora 08.00. Deţinătorul unui abonament va putea folosi parcarea şi între orele 08.00 – 16.00 fără să achite o taxă suplimentară, dar în cazul în care parcarea rămâne liberă, aceasta poate fi folosită de o altă persoană, între orele 08.00 – 16.00.

(Jurnal)

6 COMENTARII

  1. cea mai mare aberatie pe care a putut sa o cloceasca ultimii doi primari in goana lor stupida dupa bani si iarasi bani ! in concluzie: fiecare comunitate isi are conducatorii (uneori tembeli) pe care si-i merita!

  2. Mai primare. Locuri de munca nu te a dus capul sa creezi in ultimii 5 ani. Acum vrei s o iei pe urmele lui Lucica. SA FACI bani din piatra seaca. Crezi ca vei avea succes? Cum ne am descurcat in ultimii 20 ani fara locurile tale de parcare ne am fi descurcat si de aici incolo. Nu cumva sa te duca si pe tine capul sa construiesti vreo parcare publica supraetajata. Tu vii sa iei bani cu japca de pe niste locuri care oricum erau ale noastre. Pricepi? Sau voi dupa 55 ani aveti nevoie de desene? Stiu ca ai sustinerea tuturor pensionarilor care nu mai conduc pt ca nu prea mai au reflexe. Dar mananci din munca celor pana in 50 ani. Ar trebui sa te mai inchini si tu. Ti ajunge atata!

  3. Eu refuz sa cred ca giurgiuvenii au putut vota un asemenea specimen de primar ! Refuz sa cred ca nivelul de inteligenta al giurgiuvenilor ar fi fost acesta. Altceva cred ca s-a petrecut acolo in culise.

  4. Observ ca primarii acestia realesi (numai ei stiu prin ce miracol) devin odata cu trecerea timpului tot mai grei de cap dar in acelasi timp si mai calici dar si mai inflexibili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here