10409195_10202311767235211_4255195352719254981_n Din cauza serviciului și a timpului tot mai scurt avut la dispoziție tot mai mulți dintre giurgiuveni sunt astăzi obligați să renunțe a mai găti, apelând la serviciile cateringurilor apărute la un moment dat în municipiu, ca ciupercile după ploaie. Evident că nu toate se ridică la exigențele consumatorilor și că părerile acestora sunt împărțite atunci când se pune problema gustului și a calității mâncării comandate în aceste locuri.

De data aceasta trebuie însă citate numele a două unități de acest gen care și-au păstrat încă de la deschidere seriozitatea față de consumatori: Cateringul Sunny , aflat pe șoseaua București, în imediata apropiere a Pasarelei cât și Casa cu Flori din Centrul Mucipiului. În privința primului catering, am putea spune că incontestabil la acest moment  la Sunny se pot consuma mâncăricile întocmai ca la mama acasă, gustoase și proaspete, de multe ori abia ridicate de pe foc. O spunem nu numai noi, ci și o serie de persoane avizate ce au lucrat de-a lungul timpului în alimentația publică. Mulți apreciază unitatea și pentru că aici pot găsi în permanență preparate de post, ce de multe ori sunt preferate și în restul zilelor , în locul  mâncărurilor cu carne.

Fără ca acest material să fie unul de publicitate , am fost solicitați de mai multe persoane să scriem aceste rânduri, mulțumindu-le personalului din bucătăria cateringului Sunny pentru preparatele pe care le oferă zilnic consumatorilor.

(Jurnal)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here