Miercuri, 26 noiembrie,  a avut loc prima și ultima repetiție a detașamentelor militare din Garnizoana Giurgiu, detașamente care vor participa împreună cu tehnica din dotare la parada organizată cu prilejul Zilei Naționale a României. Manifestările vor începe la orele 10.00 cu o slujbă , la Biserica Eroilor, unde se vor depune coroane și jerbe de flori. Manifestarea  va continua cu o paradă militară urmată de alocuțiunile oficialităților și de un spectacol de muzică populară susținut de peste 20 de artiști consacrați.  Municipalitatea va  distribui în Piața Tricolorului, locul de desfășurare a tuturor manifestărilor cultural-artistice, circa 12.000 de sărmăluțe (4.000 de porții de dulce și restul de post) și  pahare cu vin fiert. În aceeași zi de la orele 18.00 va avea loc retragerea militarilor cu torțe, pe același traseu ca și anul trecut.

Anul acesta,  Sărbătorile de Iarnă nu vor mai fi suprapuse peste cele specifice Zilei de 1 Decembrie, care , așa cum preciza primarul municipiului, Nicolae Barbu , trebuie să rămână doar Sărbătoare Națională, urmând ca    celelalte sărbători să fie abordate începând cu data de 6 decembrie , odată cu  Sfântul Nicolae și  încheiate pe 6 ianuarie 2015, de Sfântul Ion.

Heliade CĂLIN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here