61710428Dintr-un studiu efectuat de către Institutului Naţional de Statistică (INS), Populaţia României a scăzut constant în ultimii ani, ajungând ca în anul 2014 să se mai înregistreze sub 20 de milioane de locuitori, populaţia rezidentă a ţării fiind la nivelul anului 1966.  

 Conform studiului,  ţara noastră nu poate asigura menţinerea populaţiei la nivelul actual într-un orizont de timp, având în vedere că prin reducerea populaţiei rezidente dispar anual cam două oraşe de nivel mic. Astfel, numai în anul 2014 populaţia a scăzut cu 80.000 de oameni, cărora li se adăugă şi alţi 40.000 de cetăţeni care au migrat. Preşedintele INS a apreciat că un număr atât de mare de persoane echivalează cu dispariţia a două oraşe de nivel mic în fiecare an.

 Reducerea populaţiei este influenţată de numărul mare al deceselor, dar şi de scăderea ratei natalităţii, aspecte care nu pot fi schimbate într-un timp foarte scurt, ceea ce înseamnă că România nu poate asigura menţinerea populaţiei la nivelul actual de 19 milioane de locuitori, într-un orizont de timp.

 La rândul ei rata brută de reproducere după ce a înregistrat la rândul ei o stagnare în ultimii 20 de ani, acum a început să scadă, astfel încât, în locul unei medii de 2,1 copii născuţi de o femeie, România este departe, înregistrând în 2014 o rată de 1,3 copii la o femeie.

 Populaţia rezidentă a României a scăzut de la 21.700.000, în 2002, la 19.900.000, în 2014,  cauzele reducerii populaţiei, fiind mortalitatea ridicată, rata scăzută a fertilităţii după 1989, dar şi migraţia externă.

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here