VOT - PARLAMENT - CROITORUÎn ultimele 5 luni parlamentarii noștri au lucrat doar 316 ore, echivalentul a 39 de zile! (?)

Senatorii şi deputaţii au lucrat în plen un total de 316 ore în prima sesiune parlamentară din acest an, echivalentul a 39 de zile la un program normal de 8 ore, şi au lăsat restante peste 700 de proiecte şi iniţiative legislative, potrivit datelor de pe site-ul Camerei Deputaţilor şi al Senatului.

 Prima sesiune parlamentară din anul 2015 a început în luna februarie şi s-a încheiat la finalul lunii iunie. În aceste cinci luni, deputaţii şi senatorii au lucrat în plen un total de 316 ore. La un program mediu de 8 ore pe zi, cum au majoritatea bugetarilor, ar însemna că senatorii şi deputaţii au petrecut doar 39 de zile, din ultima jumătate de an, pentru dezbaterea şi votarea proiectelor legislative. O parte a acestui timp a fost petrecut însă de senatori şi deputaţi pentru declaraţii politice şi adresarea de întrebări şi interpelări membrilor Guvernului. Alte 17 ore au fost lucrate de senatori şi deputaţi în 11 şedinţe de plen reunit.

 Senatorii ,”mai harnici”

 Senatorii au fost mult mai harnici decât colegii lor din Camera Deputaţilor. Deşi au lucrat în mai puţine şedinţe de plen, au strâns mai multe ore de dezbateri. Astfel, senatorii au participat, de la începutul anului, la 58 de şedinţe de plen, totalizând aproape 157 de ore de activitate (19 zile de muncă la un program de 8 ore), în timp ce deputaţii au lucrat doar 142 de ore în plen (mai puţin de 18 zile de muncă la un program de 8 ore) în 62 de şedinţe.Senatorii şi deputaţii s-au remarcat şi prin numărul mare de zile libere pe care şi le-au luat în această sesiune. Pe lângă cele trei sărbători legale din primele 6 luni ale anului pe care parlamentarii le-au prins în plină sesiune (Paştele, minivacanţa de 1 mai şi cea de Rusalii), aleşii şi-au mai întrerupt activitatea şi pentru Paştele şi Rusaliile catolice, când şi-au programat activităţi în teritoriu. 

Activitatea parlamentară a aleșilor giurgiuveni, în cifre:

Deputat Liliana Ciobanu

Luări de cuvânt – 83 (în 61 de ședințe); Declarații politice – 81 (din care 77 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedință); Propuneri legislative inițiate – 49 din care 4 promulgate; Întrebări şi interpelări – 144; Moțiuni – 10

Deputat Marin Anton

Luări de cuvânt – 30 (în 22 de sedințe); Declarații politice – 8 (din care 8 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedință); Propuneri legislative inițiate – 32 din care 6 promulgate; Întrebări şi interpelări – 6; Moțiuni – 1

Deputat Daniel Chiţoiu

Luări de cuvânt – 30 (în 22 de ședinte); Propuneri legislative inițiate – 3; Moțiuni – 1

Deputat Ioan Viorel Teodorescu

Luări de cuvânt – 3 (în 3 de ședințe); Declarații politice – 2 (din care 2 consemnate conform materialului depus la secretariatul de sedință); Propuneri legislative inițiate – 24 din care 2 promulgate;  Întrebări şi interpelări – 2; Motiuni – 2

Senator Lucian ILIESCU

Luări de cuvânt – 170; Declarații politice – 7; Propuneri legislative inițiate – 32 ; Întrebări şi interpelări – 4; Moțiuni – 5

Senator Niculae Bădălău

Luări de cuvânt – 17; Declarații politice – 14; Propuneri legislative inițiate – 44; Întrebări şi interpelări – 26; Moțiuni – 0

Nimic despre deputatul Florian NICOLAE însă care parcă nu există…!

Din cele de mai sus desprindem concluzia că cei mai activi și mai productivi parlamentari de Giurgiu au fost deputații Liliana Ciobanu și Marin Anton. La luările de cuvânt campion rămâne însă Lucian Iliescu. Fostul prim edil al municipiului fiind cunoscut ca un personaj care îi place să se asculte…vorbind! Senatorul Niculae Bădălău, deși lider de partid la PSD Giurgiu, umbra lui Liviu Dragnea,  deși a avut destule propuneri legislative, nu prea a fost însă…”promulgat”. Cea mai slabă activitate parlamentară rămâne cea a lui Viorel Teodorescu , dar mai ales cea a lui Daniel Chițoiu care pare că ar fi dormit tot timpul, deși după cum știți a fost o importantă perioadă de timp chiar ministru de Finanțe .

(T. Florian)

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here