Pe contul său de Facebook, jurnalistul Rareş Bogdan, realizatorul emisiunii „Jocuri de puetere”, de la Realitatea TV, a publicat  nota de plată a premierului Victor Ponta, de la clubul Cavalli din Dubai. Nota de plată este însoţită de un text semnat de către un român din Dubai, Amon Mircea, pe care moderatorul tv l-a redat:

Aşa cum era de aşteptat, tovarăşul Ponta, copleşit de o durere lăuntrică ce se reflecta într un mod evident în părţile moi şi sensibile ale corpului, s-a retras într-o scurtă vacanţă ca să mediteze întru suferinţa amărâţilor păcăliţi cu un litru de ulei şi un kilogram de zahăr şi evident ca să fie aproape de familia îndurerată de pierderea celei mai profitabile afaceri cu putinţă, afacerea România. Doar că, surpriză, tovarăşul cu pricina îşi relaxează psihicul şifonat în cel mai luxos şi exclusivist club din Dubai, Cavalli club...(ieri în cel mai exclusivist Club din AbuDhabi, „One”, iar astăzi în cel mai exclusivist Club din Dubai). Mâine? Din păcate nu am apucat să-i transmit ceea ce am dorit, dar vă asigur că nu a fost primit călduros absolut deloc de românii ce l-au recunoscut şi a primit câteva mesaje elegante şi elocvente…diaspora asta”, semnează Amon Mircea.

Premierul Victor Ponta şi colegul său de partid, deputatul Sebastian Ghiţă, îşi petrec împreună vacanţa în Emiratele Arabe Unite, la Dubai, potrivit Realitatea TV. Cei doi au fost surprinşi într-un club luxos din capitala turistică a Emiratelor Arabe. Valoarea notei de plată, în lei, se ridică la 11.943 RON, respectiv la 2690 de euro!!

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here