După cum știți, din luna aprilie a acestui an, în urma unei revolte spontane a unui grup de pensionari, membri cotizanți ai CAR Pensionari Giurgiu , a fost aleasă o nouă conducere ce a fost însă contestată  în instanţă de fosta conducere pe motiv că Adunarea Generală nu ar fi  fost statutară. Cele două tabere beligerante sunt reprezentate de Ionel Iorga (CAR Pensionari nou) și Emil Câinaru (CAR Pensionari- vechi). Dorind să aflăm care este situația în instanţă și cine gestionează la acest moment activitatea salariaților din sediul aflat în str. Mihail Sadoveanu ,l-am contactat pe noul preşedinte ales, Ionel Iorga, de la care am aflat următoarele : Referitor la acţiunea depusă în instanţă de fosta conducere, vă putem informa că instanţa a dat un nou termen, pentru luna septembrie. Acest lucru  s-a datorat unei neglijenţe a unei salariate de-a noastră care a completat greşit un formular. Prelungirea acestui termen  duce însă la îngreunarea procesului de muncă, în sensul că nu putem onora la timp toate solicitările de împrumut făcute de membrii CAR, deoarece conturile sunt în continuare blocate, iar noi suntem puşi în situaţia de a acorda credite numai din încasările rezultate din  rate şi  cotizaţii, undeva la valoarea de 17 miliarde lei, vechi. Din aceste sume trebuie achitate atât utilităţile, cât și salariile şi creditele… Numai că beneficiem de bunăvoinţa membrilor noştri CAR care înţeleg cărui fapt se datorează întârzierile la solicitările dumnealor, de împrumut. Aceste întârzieri în modul de operare vor dispărea începând cu luna septembrie, atunci  când vom fi înregistraţi în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Ne cerem scuze încă o dată  faţă de membrii noştri, în numele fostei conduceri care,  în mod intenţionat a îngreunat desfăşurarea activităţii Casei, oameni  ce nu au fost capabili să înţeleagă că schimbarea dumnealor a survenit în mod statutar, conform voinţei de netăgăduit a membrilor CAR pensionari !”  (I.C.MANDU)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here