Apele nu au ocolit nici comuna Adunaţii Copăceni, ne spunea, recent, primarul localităţii, Dan Rusu. Deşi comuna, în sine, nu este considerată a fi zonă inundabilă, totuşi precipitaţiile şi zăpezile ultimelor zile au făcut ca o stradă din comună, aflată undeva, la baza unui deal, să se transforme în lac, în doar câteva ore.

„Avem o stradă afectată, aflată într-un fel de văgăună, strada Norilor, care a fost inundată de apa strânsă de pe dealul din apropiere. Culmea e că niciodată nu a fost ca anul acesta, apă foarte multă.

Zona Copăceni nu este zonă inundabilă, dar acea zonă în care am avut probleme este cu interdicţie de construcţii, singurul imobil construit încă de dinainte de 1989, este un fel de conac ce a fost folosit ca dispensar, dar, după Revoluţie, cine a vrut şi cine n-a vrut şi-a ridicat case, şi în special avem bucureşteni care au construit acolo.

Când am văzut că nu e de glumă, am încercat cu forţele noastre să facem ceva, un fel de dig, de baraj, dar s-a rupt şi au venit apele şi mai mari, şi au inundat toată strada. Acum ne chinuim să scoatem apa de acolo, asta este, eu le-am spus că nu e zonă de construit acolo unde şi-au ales dumnealor, dar dacă aşa au vrut…”, ne spunea primarul Dan Rusu. Mai în glumă, mai în serios, primarul din Adunaţii Copăceni ne preciza faptul că ia în calcul schimbarea denumirii străzii din Norilor, în, eventual, Potopului.

Cât priveşte situaţia culturilor, primarul Rusu ne spunea :

„Probleme am avut şi pe câmp, avem culturi afectate, am avut şi câteva curţi inundate, dar nu în case, apa nu a intrat în case”.

Şi totuşi, care este motivul pentru care s-a ajuns în situaţia ca strada amintită să semene mai mult a lac de acumulare, şi nu a stradă dintr-o comună a secolului XXI. Primarul Dan Rusu a încercat să ofere o explicaţie, sau, cel puţin, ne-a prezentat motivele pe care le crede el că ar fi la baza acestor probleme:

„Am avut aceste probleme din cauza faptului că, în anul 2010, au fost asfaltate nişte străzi pe ceva fonduri europene, şi au fost construite, pe marginea acestora, un fel de şanţuri care nu colectează mai nimic, cu toate că trebuiau să colecteze apa din ploi şi din topirile de zăpadă. Cu asfaltările şi cu şanţurile acelea nu s-a făcut altceva decât să se înalţe şoseaua, şi toată apa, în loc să fie preluată de şanţurile respective, s-a scurs în curţile oamenilor.

Posibilitatea să intervin este zero, în primul rând că nu avem bani la buget, apoi sunt făcute pe fonduri europene şi prin lege nu am voie să intervin asupra lor.”, a mai spus primarul din Adunaţii Copăceni.