Premierul Ludovic Orban a comentat, într-o emisiune tv, decizia CCR referitoare la data stabilirea datei alegerilor parlamentare. 

El a precizat că ziua de 6 decembrie a fost stabilită de către Executiv în baza prevederilor constituţionale şi în baza legii aflate în vigoareDe ce data de 6 decembrie? Pentru că trebuie să ţii cont de două elemente constituţionale: durata mandatului parlamentar, care e de patru ani şi trebuie să ţii cont şi de termenul de 20 de zile în care preşedintele convoacă Parlamentul nou ales”, a mai declarat Orban.

Premierul a precizat că decizia Curţii Constituţionale i se pare ”stranie”…Dacă Parlamentul nu poate să stabilească data alegerilor pentru că nu vin parlamentarii la cvorum nu se poate stabili data, iar parlamentarii nu răspund de deciziile lor. Dacă Parlamentul nu vrea să stabilească data alegerilor, nu ai ce să le faci parlamentarilor, cine stabileşte data alegerilor? Mi se pare ceva foarte straniu”, a completat Orban.