image-2017-04-21-21725946-70-congres-aldeCongresul ALDE l-a ales sâmbătă pe Călin Popescu-Tăriceanu pentru funcţia de preşedinte al formaţiunii. Călin Popescu Tăriceanu a fost ales cu 1065 de voturi din 1094.

Astfel, preşedintele Senatului devine singurul lider al ALDE, după ce partidul a avut conducere bicefală. În cadrul Congresului, delegaţii ALDE au ales componenţa Biroului Politic Executiv şi Delegaţia Permanentă, vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministrul Energiei, giurgiuveanul Toma Petcu, deputaţii Andrei Gerea şi Varujan Vosganian şi europarlamentarul Norica Nicolai fiind aleşi vicepreşedinţi ai partidului. Biroul Politic Executiv are în total 33 de membri, dintre care 17 vicepreşedinţi şi 16 membri. Delegaţii partidului au votat, în cadrul Congresului patru rezoluţii.

În rezoluţia ”Pentru o cultură politică a libertăţii”, ALDE consemnează faptul că „statul de drept nu înseamnă un plus de putere discreţionară acordată instituţiilor represive ale statului, ci tocmai limitarea drastică a oricăror abuzuri din partea acestora”. „Statul de drept nu este un mod de acţiune al instituţiilor, ci o formă de protecţie a libertăţii şi demnităţii persoanei.(…) ALDE vrea să descurajeze cultura denunţului şi a plângerii penale, a controalelor abuzive şi iraţionale, a supravegherii, a încătuşării, a suspiciunii generalizate, a neîncrederii în administraţie şi între cetăţeni, ca şi atitudinea tolerantă faţă de infracţionalitatea de drept comun. Vrem ca infracţiunile cu violenţă comise împotriva persoanei şi a proprietăţii private să nu mai fie socotite ca mai puţin grave (şi să se bucure adesea de clemenţă) decât infracţiunile comise împotriva statului. Ne dorim o societate din care să fie eliminate formele curente ale violenţei: delaţiunea, hărţuirea în justiţie, descinderea intempestivă, expunerea publică a celor suspectaţi de încălcarea legii.(…) Ca liberali, suntem obişnuiţi să rezistăm, să ne opunem, să demascăm caracterul violent şi inuman al ideologiilor dominaţiei statului asupra cetăţenilor. Ca liberali, suntem şi astăzi pregătiţi să rezistăm. Prin gândire liberă şi acţiune radicală. Dacă noi nu vom ridica, în aceste momente, glasul în favoarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi a constituţionalismului democratic, nimeni altcineva nu o va face în locul nostru”, se mai precizează în rezoluție.

Potrivit documentului, „ALDE refuză orice soluţie de viitor care să pornească de la ipoteza unei Europe cu două viteze”.

O Europă în două viteze nu ar face decât să cronicizeze inegalităţile în nivelul de trai şi competitivitate economică existente astăzi. Inegalităţile creează vulnerabilităţi. O Europă în două viteze va agrava vulnerabilităţile existente şi va crea altele noi, în condiţiile unei realităţi planetare tot mai pline de provocări.ALDE consideră că România merită, în virtutea tradiţiilor şi suferinţelor sale istorice dar şi al ataşamentului şi determinării pentru traseul său european, un loc drept printre statele Europei„, a spus Tăriceanu.

(Jurnal)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here