52265-publimedia-andrei-spirachePolițiști din cadrul DGPMB  au efectuat  marți 80 de percheziții în municipiul București și în județele Argeș, Ilfov, Constanța, Maramureș, Sibiu și Buzău și Giurgiu, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare și conflict de interese.

Potrivit unui comunicat al DGPMB, la acțiunea de marți 19 mai, au  participat 210 polițiști, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Din datele și probele administrate în cauză rezultă că persoanele bănuite au organizat concursuri școlare, și și-au însușit fondurile colectate din taxele de participare, fără a  reține și vărsa la bugetul de stat impozitele cu reținere la sursă. Astfel  ei au înregistrat în contabilitatea fundațiilor, cheltuieli fictive. Prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunilor este estimat la 3,14 milioane de euro. Au fost emise 48 de mandate de aducere pe numele mai multor persoane. Acestea urmează să fie aduse la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice — Sector 4, în vederea audierii. Activitățile au fost desfășurate beneficiind de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informații.

La acțiune participă și polițiști din cadrul Inspectoratelor de Poliție ale Județelor Argeș, Constanța, Giurgiu, Maramureș, Sibiu și Buzău.

Și la Giurgiu  organele de anchetă au făcut  o  vizită  la Scoala Generală nr. 8 de unde  se pare că s-au ridicat mai multe  documente. De precizat că în 2006 un concurs școlar de matematică ,  Arhimede a dus la încasarea unor sume de bani de la elevi și de la părinții acestora. De atunci în fiecare an elevilor li s-au încasat diferite sume pentru susținerea acestui concurs, dar se pare că niciodată sau numai în câteva rânduri li s-au eliberat și chitanțe, așa cum se arată în raportul fiscal. (Jurnal)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here