poza 1 111Lumea negustorilor din Giurgiul de  altădată nu-i dă pace lui nea Bebe Călinescu.  Așa am aflat lucruri inedite despre  celebrii cârciumari  din perioada interbelică, despre marile restaurante din centrul oraşului , dar  şi despre cârciumioarele de cartier și modul în care personalul acestora își răsfățau clienții , respectându-le cu sfințenie  dorinţele …Căci sintagma Clientul nostru, stăpânul nostru, nu era doar o marotă comunistă…

 Atmosfera Giurgiului  conturată  de un cântec la modă

 Îmi amintesc cu plăcere despre un cântec la modă pe care lăutarii îl cântau cu plăcere şi patimă, cântec savurat de cei ce organizau tott felul de  petreceri de familie.

Cântecul  era cunoscut sub numele de La margine de Bucureşti  şi în strofele sale se regăseau foarte multe asemănări cu viaţa ce se derula şi la noi la Giurgiu: La margine de Bucureşti/ Pe strada mea umbrită de doi tei/ Cu un covrigar/ Şi-n colţ , un grătar de mititei/ La margine de Bucureşti/ Pe strada mea cu praf şi cu noroi/ N-aş mai pleca , ori cât mi-ar fi de rău/ Pământ de-aş mânca/ Şi apă de-aş bea/ Și-n şanţul tău…

Sunt  doar câteva din versurile selectate de mine al acestei nemuritoare piese  care mai târziu a tot fost fredonată de mari celebrități ale cântecului românesc, îi amintesc doar pe doi dintre ei:  regretații  Ioana Radu și Gică Petrescu.  Un cântec , atunci la modă, pe care l-am ascultat de sute de ori, de-a lungul vieţii şi care se potriveşte ca o mănuşă Giurgiului și  atmosferei sale de târguleț patriarhal…

 Grătarele din mahala

 Orașul era plin de cârciumi ca și de covrigării… În Piaţa Centrală erau trei cuptoare în care se prepara coca asta miraculoasă : a lui Curelea, a lui Behache şi aa lui Lepădatu’. Pe șoseaua Bucureşti mai era una la Tănăsică Chilea şi alta a lui Micu Grecu, iar  în centrul oraşului  era cea a lui Gheorghe Chilea.  Pe strada Gării mai era una a lui Cazacu … covrigarii care vindeau covrigi pe stradă erau cu zecile și nu te lăsau să pleci până nu cumpărai măcar unul…

În ceea ce priveşte grătarele eram şi mai dotaţi.  Aşa cum arătam  în materialele trecute, în Giurgiu erau la un moment dat  peste 100 de restaurante, bodegi, cârciumi şi cârciumioare, și  la toate se serveau fripturi, mici şi cârnăciori, rotocoale de berbec, fudulii, măduvioare şi tot felul de sortimente de organe care sfârâiau de dimineața și până în miez de noapte pe grătare.

După cum spunea şi cântecul: Mahala, mahala, cuib de vise/Pentru ce te-am lăsat şi-am plecat?.  Așa că am să încep povestea  de săptămâna asta cu  grătarele de la mahala.

 Cârciumi, ca ciupercile după ploaie

 Fiindcă sunt născut în cartierul Verdelui,  cel al bivolarilor, am să prezint  câteva din cârciumile de pe strada Puţu cu Apă Rece. Două erau  la capul străzii. Cea din intersecţia cu str. Plevnei era a lui Nedelescu Nae… în celălalt cap de stradă era cea a lui Ghiţă Chita.

În sectorul Verde toate străzile sunt aproape paralele:   B-dul I. C. Brătianu, Puţu cu Apă Rece, Gândului şi şoseaua Zimnicei. Toate erau intersectate de strada Plevnei şi la fiecare colţ  de stradă era câte o cârciumă  în care , non stop, sfârâiau grătarele împrăștiind în aer izul cărnii aburinde  , sub care fumegau cărbunii de mangal.

În intersecţii  dădeai  nolens-volens  cu nasul de alte locuri de popas și desfătare gastronomică. În cea din Plevnei cu B-dul Brătianu era cârciuma lui Ştorbăneanu, în cea a Puţului cu apă rece dădeai de cârciuma lui Nedelescu, în intersecția străzii Plevnei cu Gândului  trona imperial cârciuma La Purcelu a lui Petre Badârcea şi a fratelui acestuia, Ilie, aflată  chiar vis-a-vis ….

La intersecţia cu str. Sf. Gheorghe era cârciumioara La două orfeline  şi peste drum de ea cea a lui Marin Dobrescu, tatăl fotbalistului Vasile Dobrescu… Puțin mai încolo, la colţul cu str. Zimnicei era cârciuma lui nea Marin Ruse iar pe şoseaua Zimnicei ,în jurul unităţii Moara Doamnei erau așezate , la rând, cârciumioarele lui Panait, cea a lui Marcoci, a lui Florescu şi în sfârșit a lui Boboc.

Puţin mai departe,  pe Zimnicei,  la intersecţia cu B-dul Titulescu dădeai peste cârciuma lui Ciochir, tatăl fotbalistului de la Aquila Giurgiu, Florea Ciochir, în timp ce vis-a-vis  se afla cârciuma lui Stănişteanu.  Lângă Uzina de apă puteai să iei masa la cârciuma lui Marin Cazacu , iar  peste bariera Sloboziei , dincolo de  cimitirul Ceair  era cârciuma lui Costică Socol care avea și o firmă: „Stop la Socol”. Tot în cartierul Verdelui,  la intersecţia străzii Cârligeanu cu B-dul Titulescu şi I.C. Brătianu  își aveau locul cârciumile lui Tudor Cazacu şi Gheorghe Cazacu. Tot pe strada Cârligeanu,  la intersecţia cu str. Negru Vodă se afla bodega lui Victor Cristescu , cunoscută de cei din cartier sub numele La Victor Şoşa. În piaţa Sfântul Gheorghe în colţ,  lângă biserica ce purta același nume,  era amplasată  cârciuma lui Macriu.

 De la pui și antricoate/ am ajuns la găini moarte …Pam, Pam!

 La toate aceste cârciumioare, localnicii se distrau după obiceiurile timpului acela. Consumau preparatele  specifice  localului  pe fondul refrenelor la modă , căci la majoritatea acestora erau angajate sau  cântau cu ziua  formaţii de lăutari din municipiu sau din comunele învecinate. Am trăit aceste clipe la începutul anilor 1940, când mergeam cu părinţii sau cu neamurile, pe la unele dintre ele.  Le pot reaminti evident în felul în care au fost trăite și simţite  de  mine, lucruri care m-au făcut să încropesc și câteva catrene : 

Ce bine era odată/ Când era bunica fată/ Mâncai pui fript cu mujdei/ Cârnăciori şi mititei/Beai vin de la Dealu Mare/ câte-o bere la răcoare/ Cucu -ţi făcea o cântare/ Aveai bani în buzunare/ Te simţeai un barosan/ Cu statut de bivolar/ Acum totul s-a schimbat/ De la pui şi antricoate/ Am ajuns la găini moarte/ Trase în vid şi staniol/ Cu E-uri şi cu hormon…Pam, Pam!  Cam ca la spectacolele de revistă…

 Formația de local , un ”accesoriu”  pe cale de dispariție

 Omul de rând , salariat la stat  sau deținător de prăvălie se simţea bine atunci când intra în local ca să  petreacă,  dacă avea şi  muzica adecvată evenimentului… Spre fericirea celor ce o ascultau ea era cântată de soliști  şi orchestre care nu cântau prin  boxe  care să-ți  bubuie în urechi ca niște Katiuşa , ci ușor , la ureche cu un acordeon, o vioară un contrabas și un țambal…

La Giurgiu din fericire pentru consumatori, erau foarte mulţi lăutari care prin farmecul şi talentul lor  îi făceau pe clienți să se simtă bine. Existau orchestre bine organizate,  prospere, unele chiar de elită, dar și zeci de formaţii ce cântau pe unde găseau pe cineva să-i asculte şi să le  plătească, lipindu-le pe frunte sau potrivindu-le la arcușul viorii  câte o hârtie de câțiva lei… pentru că pe atunci leul chiar avea valoare!

 Unde sunt lăutarii de altădată?

 Nu voi încerca să vă prezint în mod special „Lăutarii” oraşului,  pentru că am mai făcut-o cu ceva timp în urmă . De data aceasta vă voi face cunoştinţă cu două formaţii de vaşnici iubitori şi distribuitori ai frumoaselor noastre cântece de foc şi inimă albastră, care ne-au făcut de aatâtea ori  fericiţi…

În fotografiile alăturate  puteți vedea formaţia lui Costică Mustaţă ( poreclit „Negru”, lesne de înțeles de ce), în faţa cârciumii lui Mitică Iorga, pe strada Oinac.  Toţi componenții formației poartă pălărie, la  modă pe atunci…( n.red. – modă ce a fost  reluată de curând de trupa ce o acompaniază în concerte pe Loredana Groza) . Ultimii patru instrumentiști din poză , undeva în dreapta sunt vioriştii:  Stângă, Negru, Brică şi contrabasistul Aricel.

În altă fotografie ( 2) apare Formaţia lui Costică Eftimiu , în prim plan, la microfon…Cei trei din spate, în cămăşi albe, de la stânga la dreapta sunt Titi Şerban, celebrul Turcitu şi marele artist Marin Ghiocel cel căruia, în semn de omagiu,  i s-a dedicat un festival, organizat anual la Giurgiu. Astăzi moda lăutarilor din păcate a apus  la noi, dar revine tot mai tare în tot mai multe localuri din vestul Europei …

 Vă promit că atunci când le va veni rândul am să vă vorbesc și atât despre artiştii lăutari din vechea generaţie , dar  şi despre lupii tineri ai acestei branşe… Până atunci să auzim de bine  şi să mai ascultăm – dacă mai avem de unde – muzica lor!

 (A notat, fredonat, corectat și redat…pe note, Florian TINCU)

 

1 COMENTARIU

  1. Spre sfârșitul anilor ’50 aceste cârciumioare erau de domeniul trecutului,proprietatea privată era practic lichidată,cu excepția unor mici ateliere meșteșugărești pe str.Gării și mai ales pe „Olari”:ceaprăzărie,cojocărie,ceasornicarie,frizerie…Se încheia astfel o epocă plină de farmec pentru cei care au trait-o si interesantă pentru generațiile următoare.Dacă privim numai poza ce însoțește articolul ,vedem că giurgiuvenii erau îmbrăcați la costum și cravată,cu nelipsita pălărie,ceea ce dovedea un anumit statut social și prosperitate în afaceri. Ce a urmat se mai poate vedea și în zilele noastre.Dacă ne referim la cârciumi,fiind la vârsta când nu mă pasiona asemenea localuri,puteam însă aprecia de afară ce „bombe” erau pe str.Gării,precum Restaurantul”Rapid” sau Berăria de lângă fosta Farmacie.La”Meteor”,pe timpul verii se scoteau mese pe trotuar,lipite de perete,pe str.Ștefan cel Mare și spre Turn.Când asteptam odată să cumpăr cărțile de școală de la Librăria de pe colțul de vizavi,câțiva petrecăreți deja”o luaseră pe ulei” și cântau melodia aceea despre o fată care duce rufele la râu,într-o variantă obscenă.Dar nici la”Dunărea” nu era grozav,la o nuntă a unui frate mai mare formația localului avea în repertoriu o melodie in care se zicea că”Ce ne facem noi tiganii/ C-or să vină americanii/Și aruncă bombardeaua/De ne dărâmă șandramaua…”Dar mai mult ca sigur că vor fi fiind giurgiuveni care se gândesc cu nostalgie și la această perioadă,fiindcă la „douăzeci de ani /fără griji și fără bani /” altfel se văd lucrurile…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.