14666058_604837226366393_5144259618239597715_n După un viscol de pomină în timpul nopții, GSL a reușit marți dimineață, în câteva ore, să facă orașul să arate ca-n palmă!

Marți, 13 decembrie (zi cu ghinion?!),  la ora 6.00 dimineața, celor  ce  s-au  sculat și au avut inspirația de a privi pe fereastră, afară,   nu le-a venit să creadă .  În stradă era iarnă în toată regula, iar zăpada căzută și viscolită  toată noaptea, de vântul ce bătea în rafale, se așezase aproape de o palmă pe carosabilul înghețat. Puțini  ar fi crezut că doar peste câteva ore orașul va arăta ca și cum în noaptea anterioară nu s-ar fi  întâmplat  nimic.

De fapt aceasta a fost minunea…Este meritul salariaților Societății Giurgiu Servicii Locale (GSL) care au descongestionat  în scurt timp toate arterele principale al Municipiului de gheața și zăpada căzută, în așa fel încât la ora 14.00 străzile  orașului arătau ca-n palmă de parcă micul viscol de peste noapte fusese doar o iluzie optică.

În concluzie, de lăudat efortul  salariaților din această societate , al conducerii acesteia , pentru promptuitudinea de care au dat dovadă ,  lucru care ne dă speramțe că  vor fi la fel de eficienți și atunci când iarna își va arăta cu adevărat dinții…

(Jurnal) 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here