asroma-325x200

Astra Giurgiu a încheiat la egalitate cu  AS Roma (  0-0 ) și astfel  băieții noștri au reușit o victorie istorică, calificându-se  în primăvara europeană, meciul jucându-se pe o temperatură sub zero grade…

Giurgiuvenii şi-au creat ocazii în prima repriză. Campioana României  a avut doar două şuturi periculoase, cu aceiaşi protagonişti în prim plan: Săpunaru şi Alibec. Astra a pus presiune pe finalul primelor 45 de minute, iar eforturile au fost aproape să-i fie răsplătite, dar şutul lui Alibec, din careu, a fost respins de Alisson.
 După pauză Astra a îndrăznit mai mult , combinând frumos …Ba chiar înscrie prin Alibec, dar arbitrul decide altceva. E minutul 72, și în tribune se aud strigăte de bucurie. Plzen egalează în Cehia pe Austria Viena  și tribuna reacţionează. În acest moment, Astra era în faţa celei mai mari performanţe din istoria clubului. Şi vine și a doua veste bună! 3-2 pentru Plzen în faţa Austriei Viena, iar italienii  ne lăsă să ne bucurăm cu remiza din această seară, în timp ce  băieții noștri au aşteptat cu sufletul la gură și urechile ciulite la veștile venite din Cehia.

  Meciul e gata! Și în Cehia și la București . Austria Viena a pierdut după ce a  condus cu 2-0 şi a avut un om în plus.  Plzen a revenit fabulos şi a câştigat cu 3-2. Giurgiuvenii sunt în primăvara europeană. Bravo alor noștri! O victorie ce l-ar putea împiedica pe Șumi să părăsească echipa, așa cum se vehiculează tot mai mult în ultima vreme.

Echipele aliniate la startul meciului:

Astra: Lung Jr. – Săpunaru, Oros, Fabricio (D. Florea 72), Al. Stan – Seto,   Lovin – Nicoară, Budescu (   Boubacar 88), Teixeira –   Alibec (Daniel Niculae 90)

AS Roma: Alisson – Peres, Vermaelen, Jesus, Seck – Gerson, Strootman (Nainggolan 70) – El Shaarawy (Dzeko 70), Iturbe, Emerson (Marchizza 89) – Totti
 Clasamentul final al Grupei E:

  • 1. AS Roma – 12 puncte
  • 2. Astra – 8 puncte
  • 3. Viktoria Plzen – 6 puncte
  • 4. Austria Viena – 5 puncte

(Don Balon)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here