Potrivit deciziei senatorilor, Ordonanța de Urgenţă ar urma să fie dezbătută săptămâna viitoare, luni 8 decembrie, de Comisia pentru cultură şi Comisia pentru administraţie.

La finalul şedinţei  de miercuri  din  3 Decembrie, a Comisiei juridice din Parlament, preşedintele Cătălin Boboc  (PNL) a precizat  că a propus şi o serie de amendamente la proiectul de lege, unul dintre acestea vizând obligativitatea încetării efectelor ordonanţei prin „revenirea traseiştilor la situaţia anterioară” emiterii actului normativ. Preşedintele Comisiei juridice a ţinut să sublinieze faptul că, în opinia sa, „revenirea la situaţia anterioară” reprezintă „singura variantă ca lucrurile să revină la normal. „Oamenii să revină acolo unde ei au fost aleşi prin voturile cetăţenilor pentru că, până la urmă, apartenenţa politică nu trebuie să fie dată de opţiunea pe care o face fiecare dintre noi în funcţie de un interes de moment, ci de votul pe care oamenii îl exprimă atunci când aleşii locali candidează. Traseiştii să revină la situaţia anterioară acestei ordonanţe absolut nepotrivite care nu a avut decât un singur scop, pregătirea unui teren pentru un candidat care, iată, din păcate nici prin mijloacele astea nu a reuşit să câştige”, a detaliat acesta. 
Conform AGERPRES, întrebat dacă, în condiţiile în care preşedintele ales, Klaus Iohannis şi-a exprimat dezacordul cu privire la fenomenul migraţiei politice,PNL  îi va primi înapoi pe primarii care s-au orientat către alte formaţiuni politice pe durata în care ordonanţa şi-a produs efectele, Cătălin Boboc a replicat: „Nu este vorba de primit înapoi în PNL. Este vorba de înlăturarea efectelor unei ordonanţe care a produse numai şi numai pagube, numai rău”.

De văzut , în cazul în care această propunere va fi validată, ce se va întâmpla cu ”trădătorii” din partide și cum va mai forma PSD majoritățile cu care se laudă astăzi.

1 COMENTARIU

  1. Ha! Ha!
    Domnul senator ar trebui sa vina cu un proiect de lege care sa stopeze migratia si la nivelul parlamentariilor.
    Astfel egalitatea e doar pentru catei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here