Din primăvară, Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, va introduce pe piaţă noile Pachete de servicii medicale: Unul de BAZĂ pentru persoanele asigurate şi altul MINIMAL pentru persoanele fără asigurare – persoane care vor beneficia de asistenţă de urgenţă şi de servicii de prevenţie acordate de medicul de familie.

Conform unor date ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în România sunt 18 milioane de oameni asiguraţi şi 2 milioane de neasiguraţi. În acelaşi timp, tot din acest an, vor fi introduse, în sfârşit, şi noi tratamente pentru cancer, inimă, diabet, boli reumatismale şi pentru maladiile rare. În Ambulatoriul de specialitate vor fi introduse noi tipuri de analize, pentru boli autoimune şi pentru afecţiuni endocrine. Până la finele anului 2014, Ministrul Eugen Nicolaescu spune că ar putea deveni operaţional şi Cardul de sănătate, având ca scop principal reducerea fraudelor din sistemul de sănătate.

Toate aceste anunţuri, ale Ministerului Sănătăţii, care se doresc a fi, după cum susţine ministrul Eugen Nicolaescu, o reformă reală a sistemului public de sănătate au speriat deja pe foarte mulţi giurgiuveni. Bolnavii cronici sunt speriaţi de faptul că vor beneficia doar de trei consultaţii pe an, la medicul de familie. În acest caz, susţin ei, prin sistemul de coplată la reţetele compensate vom ajunge să facem împrumuturi la bancă pentru a ne plăti reţeta eliberată pentru patru luni! Alţi bolnavi, cu venituri şi mai modeste, susţin că vor ajunge în situaţia să renunţe la tratamentul medical care îi mai menţine încă în viaţă, de ani buni!!! Pentru a afla mai multe amănunte de specialitate legate de noul Pachet de servicii medicale am purtat un amplu dialog cu Marin Constantin, Preşedintele – Director general al Casei de Asigurări de Sănătate Giurgiu.

 

–         Pentru început, v-aş ruga domnule Marin Constantin să ne furnizaţi câteva amănunte legate de noul Pachet de servicii medicale, care va intra în vigoare în acest an, pachet despre care giurgiuvenii nu ştiu prea multe amănunte, ba pe unii chiar îi îngrozeşte apariţia lui.

-Este bine că putem discuta acum de un Pachet de bază de servicii medicale, pachet care este aşteptat de ani mulţi. Acum, el se află în dezbatere publică şi se pare că vom discuta de aplicarea sa din luna martie. Hotărârea o va lua Ministerul Sănătăţii, noi, CAS Giurgiu, doar supraveghem bunul mers al serviciilor pentru a se evita o eventuală dublă plată: la medicul de familie şi la spital.

— Ce servicii se preconizează a fi acordate de medicii de familie?

-În noul pachet aceştia vor acorda serviciile medicale din Pachetul de servicii medicale de bază pentru persoane asigurate; din Pachetul de servicii medicale pentru persoane care se asigură facultativ şi din Pachetul minimal de servicii medicale pentru persoane neasigurate.

— Ce servicii medicale vor fi cuprinse în Pachetul de servicii medicale de bază?

-Acest pachet va cuprinde: Servicii medicale pentru situaţii de urgenţă medico-chirurgicală – servicii care se acordă în Cabinetul medicului de familie, în cadrul programului de lucru, şi cuprinde anamneza, examen clinic şi tratament, în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului. Medicul de familie acordă primul ajutor şi asigură trimiterea pacientului către structurile de urgenţă specializate sau solicită serviciile de ambulanţă; iar medicaţia de urgenţă se acordă din Trusa de urgenţă a cabinetului.

— Ce alte servicii medicale vor mai acorda medicii de familie, în cadrul acestui pachet?

-Ei vor acorda şi Servicii medicale profilactice şi de prevenţie, respectiv: Consultaţii pentru urmărirea dezvoltării fizice şi psihomotorii a copilului prin examene de bilanţ şi imunizări; Consultaţii pentru servicii medicale de prevenţie prin examen anual de bilanţ al copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 şi 18 ani; Controlul medical periodic al asiguraţilor în vârstă de peste 18 ani pentru prevenirea bolilor cu consecinţe majore în morbiditate şi mortalitate (anamneza, examen clinic, diagnostic dacă este cazul recomandării pentru examenele paraclinice); Supravegherea periodică clinică a evoluţiei pentru bolnavii cu afecţiuni cronice (sfat medical, recomandări de regim igienico-dietetic etc); Consultaţii în vederea monitorizării evoluţiei sarcinii şi lăuziei, cât şi imunizările recomandate gravidelor şi nou născuţilor; Imunizări conform Programului Naţional de Imunizare la Copii. Medicii de familie efectuează vaccinurile recomdate şi reglementate de Ministerul Sănătăţii; Supraveghează şi depistează bolile cu potenţial endemo – epidemice (examen clinic, diagnostic prezumtiv, trimitere către structurile de specialitate pentru investigaţii, confirmare diagnostic, tratament şi măsuri igienico – sanitare după caz); Efectuează consultaţii pentru acordarea serviciilor de planificare familială; şi Servicii de promovare a sănătăţii (educaţie medico – sanitară, consiliere pentru prevenirea şi combaterea factorilor de risc, consiliere antidrog etc).

— Puteţi să ne precizaţii şi serviciile medicale curative, asigurate de medicii de familie, domnule Marin Constantin?

-În Cabinetele medicilor de familie se asigură: Consultaţii în caz de boală pentru afecţiuni acute, subacute sau cronice programabile (anamneza, ex. clinic, manevre specifice, prescrierea tratamentului medical şi igienico-dietetic, bilet de trimitere pentru consultaţie la medicul specialist Ambulatoriu sau pentru internare în spital, recomandări pentru îngrijiri medicale la domiciliu după caz, evaluare clinică şi paraclinică). Medicii de familie mai asigură: Monitorizarea stării de sănătate pentru bolnavii cu afecţiuni cronice; Efectuează consultaţii la domiciliul asiguraţilor (pentru bolnavii cronici netransportabili); Asigură servicii medicale paraclinice (ecografie generală); Efectuează activităţi de suport (eliberare de acte medicale: Certificat de concediu medical, Bilete de trimitere, prescripţii medicale, Certificat constatator de deces, scutiri medicale pentru copii etc).

— Domnule preşedinte – director general al CAS Giurgiu vă rugăm să ne precizaţi ce vor face pacienţii cronici după intrarea în vigoare a noului pachet de servicii medicale, cum îşi vor mai putea asigura ei coplata reţetei compensate dacă aceasta se va elibera doar odată la 4 luni?

-Vis-a-vis de o eventuală plată comasată a reţetei eliberată pe 4 luni, cred că în urma dezbaterilor care se fac în această perioadă se vor găsi cu siguranţă soluţii optime pentru toată lumea. Poate se vor prescrie reţete ca la diabet, adică pentru mai multe luni, dar să fie plătite la farmacii lunar. De fapt prin efectuarea vizitelor la medicul de familie la intervale de timp mai mari, Ministerul Sănătăţii urmăreşte să creeze condiţii să se rezolve în Cabinetele medicilor de familie şi cazuri care ajungeau la Unităţile de Primire Urgenţe din cadrul Spitalelor Judeţene. În fond, la medicul de familie, pacientul asigurat poate merge în cazul unor afecţiuni acute oricând, fără nicio restricţie şi poate primi oricâte reţete sunt necesare, în funcţie de numărul afecţiunilor acute.

-N.R. În ediţile viitoare ale publicaţiei print „Jurnal giurgiuvean” veţi afla amănunte legate şi de Pachetul minimal de servicii medicale de care beneficiază prin intermediul medicilor de familie persoanele neasigurate; şi de ce servicii puteţi beneficia la spital şi la policlinică/ambulatoriu.

-(Va urma)

-Heliade CĂLIN

 

1 COMENTARIU

  1. MAI BINE DADEA LA FIECARE BOLNAV CRONIC CATE O PASTILA,CU CARE SA NE EUTANASIEZE PE TOTI,CACI SI ASA SANTEM SATUI DE ACEASTA VIATA.SA LE DEA DUMNEZEU LOR CE NE OFERA EI NOUA!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here