AAEAAQAAAAAAAAXHAAAAJDRhYWUxMjQyLTk2NDctNGM3NC1iMGRkLWI2ODFiZjg0YmJjMA …Așa s-ar putea traduce ”Coșmarul European” cum a numit presa ieșirea Regatului Unit din UE. De câteva săptămâni mass media nu prididește să vorbească despre “Brexit”- fără însă a explica românilor care n-au mai citit o rubrică  politică de pe vremea ziarului Scânteia, că acest British exit, se traduce prin ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Votul a fost strâns, semănând cu un raliu în care  piloții  ( proeuropenii și respectiv euroscepticii), s-au depășit unii pe alții, de-a lungul zecilor de ore ce au decis relația britanicilor cu UE,  viitorul Uniunii Europene în general cât și al sutelor de milioane de cetățeni care trăiesc în statele membre…

Primele semne ale acestei schimbări a resimțit-o,  așa cum se așteptau finanțiștii,  moneda națională. Lira sterlină    s-a prăbușit cât ai zice pește, analiștii așteptând  în continuare un dezastru la burse, punându-se  în pericol – zic ei –existenţa blocului comunitar şi a monedei unice – după cum relatau cei de la  Reuters.

 Cum au votat britanicii ? Evident că toată lumea este curioasă , mai ales ei, cei din interiorul regatului… Conform statisticilor, Londra a votat masiv pentru rămânerea în UE în timp ce  Nordul Angliei a votat cu o majoritate importantă pentru ieșirea din UE. La rândul ei Scoția a votat cu o majoritate importantă pentru rămânerea în UE iar  Țara Galilor a votat pentru ieșirea din UE  ceea ce analiștii au numit-o surpriza a scrutinului. Irlandezii  din zona de Nord au votat  și eipentru rămânerea în UE.

După frenezia ce i-a cuprins în timpul scrutinului, față în față cu acest rezultat, oamenii încep deja să se întrebe ce se va întâmpa acum, după ieșirea Marii Britanii din UE.  Ba chiar au apărut  ghiduri  în acest sens.

 Marea întrebare  ar fi rămâne David Cameron premier sau nu?  Vreo 84 de parlamentari conservatori i-au cerut lui Cameron  să rămână premier indiferent de rezultat …dar rezultatele proaste au dat o lovitură dură , așa cum spuneam, în primul rând lirei sterline, care a început să tot coboare, după ce urcase inițial pe fondul estimărilor privind victoria taberei pro-eropene. Așa că,  și la ei ca și la noi…”totul până la bani!”

 Premierul, părând că vrea să-și frăgezească milioanele de compatrioți,  le-a mulțumit pe Twitter tuturor celor care au votat pentru a ține Marea Britanie mai puternică și mai sigură în Europa și miilor de militanți…

În acest timp, văzând că se îngroașă gluma  președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cât și cel al  Donald Tusk (Consiliului European), Martin Schulz ( Parlamentului European),  au purces la o cină cea de taină cu președintele Israelului, Reuven Rivlin, și cu cel palestinian, Mahmud Abbas ( Că cine alții dețin dintotdeauna puterea lumii, în mâini?),  dar niciunul dintre cei trei șefi  nu a făcut apel în favoarea unui vot măcar  pentru rămânerea Marii Britanii în blocul comunitar. Cred că asta spune multe despre faptul că bogații lumii s-au decis să nu mai stea la masă cu cei pe care până mai ieri îi ademeneau să facă pasul în Edenul promis de ei.

Englezii au devenit probabil nostalgici după timpurile când multe dintre statele ai căror cetățeni trebuie să le acorde obligatoriu astăzi tot felul de ajutoare sociale , le-ar fi putut deveni  colonii. Anglia nu poate să treacă nici peste faptul că este singurul stat al lumii care are ” lorzi”, care crește în universitățile lor ”gentelemani” și în care nu oricine poate deveni ”sir”.

Este se pare  primul stat care ”îndrăznește” să se lepede de balastul imigrației, a tarelor pe care aceasta  le-a adus cu ea  în Regatul Unit (și nu numai…!) 

Ce rămâne de făcut? Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona din 2009 prevede că „orice stat membru poate decide să se retragă din Uniune, în conformitate cu regulile sale constituţionale”. Acest text cere UE să negocieze un acord cu statul care pleacă, prin care să se stabilească „modalităţile retragerii sale, care să ţină cont cadrul relaţiei sale viitoare cu Uniunea”. Există variante, se vorbește deja de acorduri economice, poltice, comerciale…

 Marea Britanie părăsește blocul comunității europene și acest gest poate da tonul pentru o viitoare divizare a acesteia. Altfel spus, multora le este teamă că se cam alege praful de toată munca asta de convingere, mai ales în ceea ce privește statele din estul Europei. Mâine ar putea veni rândul Spaniei, Italiei sau Franței…alte state abia așteaptă (vezi Grecia), în timp ce unele  nici nu se gândesc la asta, este cazul Germaniei…Sau poate numai liderii lor, cine poate știi?

(Florian TINCU)

1 COMENTARIU

  1. Este cea mai mare prostie sa crezi ca poti juca în continuare la hora daca bâțâi din picioare pe margine. Asta este, marile civilizatii ale istoriei s-au prăbusit în culmea succesului. Nici britanicii nu vor face exceptie. De fapt nici nu au stiut ce voteaza.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here