cdonezisange-1497452190Organizatorii celor două festivaluri au anunţat că persoanele care donează sânge în cadrul unor caravane mobile,  primesc câte un bilet gratuit la unul dintre cele două evenimente, Untold şi Neversea, iar cei care o fac în cadrul centrelor de transfuzii beneficiază de reducere la achiziţionarea biletelor.

“Împreună cu platforma tehnologică de donare de sânge «şi Eu Donez», organizatorii Untold şi Neversea lansează astăzi campania de donare de sânge care a mobilizat mii de tineri din România şi care a demarat în 2016 prima Reţea a Donatorilor Benevoli de Sânge din ţară. Campania se desfăşoară în perioada 14 iunie – 10 iulie”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Caravane mobile vor fi amenajate în patru oraşe ale tarii  Pentru giurgiuvenii care doresc să doneze sânge cea mai apropiată destinaţie este chiar Bucureştiul, în Parcul Herăstrău, în 24 şi 25 iunie. Astfel, cei care vor dona sânge la centrele mobile vor primi un bilet gratuit la unul dintre cele doua festivaluri.  În plus, toţi cei care donează sânge la centrele de transfuzii din întreaga ţară şi intră în reţeaua „şi Eu Donez”, vor primi reducere la abonamente pentru festivalurile UNTOLD sau NEVERSEA.

Festivalierii care donează la unul dintre Centrele de Transfuzii din ţară trebuie să acceseze un LINK, unde trebuie să completeze formularul solicitat şi să ataşeze o poză cu adeverinţa de donator. Mai apoi vor primi pe adresa de mail un cod cu care vor putea achiziţiona abonamentele cu reducere:

*la UNTOLD reducerea este de 15O LEI + taxe din preţul final de 550 lei + taxe ale abonamentului

*la NEVERSEA reducerea este de 195 lei+ taxe din preţul final de 420 lei + taxe ale abonamentului

Totodată, aşa cum anunţam cu câteva zile în urmă în publicaţia şi respective site-ul nostru, absolvenţii care obţin nota 10 au acces GRATUIT la Festivalurile Untold şi Neversea

“Organizatorii Untold continuă şi în acest an tradiţia de a oferi gratuitate la festival tinerilor care iau 10 la examenul de bacalaureat. Şi pentru că 2017 a adus un nou festival în familia Untold, reprezentanţii celui mai bun festival din Europa au decis ca tinerii care vor lua 10 la Bac merită să aibă acces gratuit şi la Neversea”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Totuşi, exista o mică problema în ceea ce priveşte Festivalul Neversea. Dacă Untold are loc între 3 – 6 august, la Cluj-Napoca, festivalul Neversea este programat să se desfăşoare între 7 – 9 iulie, la Constanţa, iar, potrivit calendarului Bacalaureat 2017, în data de 5 iulie 2017 se afişează rezultatele, până la ora 16:00, dar nu cele finale… pentru ca după această oră să se depună eventualele contestaţii, care se vor soluţiona în perioada 6 – 9 iulie 2017, adică după terminarea festivalului NEVERSEA!

(Jurnal)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here