În încercarea a a trage un nou semnal de alarmă, o parte din membrii Asociaţiei Pro Majorescu au susţinut, în urmă cu câteva zile, o conferinţă de presă, cerând, din nou, ajutorul autorităţilor, dar şi giurgiuvenilor de rând, pentru strângerea fondurilor necesare continuării lucrărilor de reabilitare a Colegiului Ion Majorescu. În ciuda numeroaselor promisiuni venite din partea politicienilor, în ultimii 5 ani nu s-a strâns nici jumătate din suma necesară. În urmă cu un an au fost date în folosinţă şase săli în care învaţă 12 clase, cu banii obţinuţi de Asociaţia Pro Maiorescu. Alte nouă săli de clasă continuă să funcţioneze, însă, în clădirea vechiului internat, condiţiile fiind improprii, iar pentru finalizarea lucrărilor este nevoie de aproximativ 32 de miliarde de lei vechi. În ciuda faptului că s-a implicat total şi se zbate în continuare pentru ca cea mai importantă instituţie de învăţământ din Giurgiu să beneficieze de o clădire adecvată, Asociaţia “Pro Maiorescu”  are nevoie urgentă de implicarea autorităţilor locale, judeţene şi naţionale. Începute în urmă cu peste cinci ani, lucrările de reabilitare a corpurilor clădirilor care alcătuiesc colegiul Ion Maiorescu se desfăşoară cu un ritm care ar face să zâmbească şi o broască ţestoasă. Problema principală o reprezintă banii, iar cum Guvernul nu prea s-a implicat din 2007 încoace, foştii şi actualii profesori sau elevi ai colegiului au căutat soluţii pentru a scoate din impas cel mai de succes liceu giurgiuvean. În ultimul an, Asociaţia “Pro Maiorescu” a încercat să atragă fonduri prin toate mijloacele legale posibile, de la donaţii la chete şi acţiuni de sensibilizare a opiniei publice.

Acelaşi lucru îl fac în continuare, mai ales că un nou an şcolar bate deja la uşă. Vicepreşedintele Asociaţiei Pro Maiorescu, George Csender, susţine că în acest moment au loc o serie de lucrări la corpul principal de clădire. În ciuda faptului că fondurile sunt din ce în ce mai puţine, s-a găsit înţelegere la firma care execută lucrările de reabilitare ca acestea să nu fie stopate în ciuda restanţelor financiare care s-au acumulat. Ministerul Educaţiei nu a contribuit în acest an cu niciun leu, singurele fonduri provenind din cota de 2% din impozitul pe profit şi din banii strânşi de Asociaţie. Fostul profesor al Colegiului, Dumitru Manda, susţine că, în ciuda faptului că anul trecut s-au dat în folosinţă şase clase noi, alte nouă funcţionează în condiţii improprii, în clădirea vechiului internat, comparându-le cu nişte celule de detenţie. Inspectoratul Şcolar şi autorităţile judeţene au fost arătate cu degetul de un alt reprezentant al Asociaţiei Pro Maiorescu, profesorul Mugur Burcescu, cel care a lăsat de înţeles că în loc să se preocupe de respectarea angajamentelor luate şi efortul comun pentru atragerea de fonduri, se arată mai interesaţi de jocurile politice. În fine, profesorul Dumitru Manda susţine că a discutat recent cu primarul municipiului Giurgiu care i-a promis faptul că va încerca aducerea la Giurgiu a ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu pentru obţinerea unui sprijin financiar substanţial din partea Guvernului.

C.M.

2 COMENTARII

  1. Se lucreaza la cladire,s-au achitat de catre Primarie 60.000 lei iar cand se vor justifica acesti bani prin cumparari de materiale de constructii se va debloca cea de-a doua transa de 140.000 lei din totalul de 200.000 lei aprobati de Consiliul Local Giurgiu.Incercam si la Consiliul Judetean o sponsorizare la pachet cu echipa de baschet tot pentru 200.000 lei.Muncitorii lucreaza la reabilitarea liceului

  2. Aiurea! Barbu nu a fost in stare sa ude macar odata in toata vara asta caniculara soseaua Bucuresti si spatiile verzi limitrofe. S-au uscat trandafirii, gazonul , copacii atat delungul soselei principale cat si in putinele parcuri ale orasului. parcul M. Viteazul arata ca dupa bombardamentul de la Hirosima , cu spatiile verzi si copaceii arse de soare , totul parjolit. Un oras abandonat asa arata Giurgiu,dupa ce ca e sarac fara locuri de munca nici ingrijit si curat nu este.Statuia M. Viteazul a asezat-o aiurea , cu spatele la intrarea in oras dinspre Bucuresti tot sa nu o puna pe soclul existent de pe vremea lui Iliescu . Cata rautate. asa facea si in sedintele locale cand era consilier se opunea la toate proiectele unele nejustificat creind impresia ca el va fi un primar cinstit, corect, pentru cetateni. Aiurea! Sponsorizeaza realizarea stadionului Astra ca e tot ce ne trebuie . Nu-si va amortiza chetltuielile in veci dar ce conteaza nu sunt banii lui si nu da socoteala nimanui. dar el probabil are alt interes nu cel al locuitorilor orasului. Poate ne obliga sa devenim toti microbisti ca bieti contribuabili al acestei inoportune investitii suntem fara sa vrem. Cate ne trebuie noua locuitorilor acestui oras pana la acest stadion? foarte multe. Uitati-va la Colegiul I. Maiorescu , liceul emblema a scolii romanesti si giurgiuvene in ce paragina zace de ani de ziel desi din el au iesit oameni capabili care au dus faima inteligentei si scolii romanesti in lume . Rusine ca niciun primar si consilierii care au fost, nu au vrut sa consolideze , modernizeze si sa redea in folosinta acest edficiu al invatamantului romanesc . nu mai vb. de parlamentarii acestui judet care s-au perindat in parlament numai pentru interesele lor personale unii dintre ei giurgiuveni get beget dar fara niciun interes comunitar . RUSINE!Podul viitor peste Dunare sa-l lasam in grija Ministerului Transporturilor si Primaria sa se ocupe de multe probleme ale locuitorilor orasului. Spitalul lasa de dorit , scolile la fel , mizerie de nedescris. Zona portului tot traseul de la Alei si pana acolo este o imagine sinistra iar daca te uiti in partea Santieruli naval te apuca plansul. Cine l-a distrus/ tot astia care ne-au reprezentat de 20 de aniincoa, in institutiile statului si nu raspund penal pentru distrugere .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.